Preşedintele Klaus Iohannis va ataca la Curtea Constituțională pachetul de modificări la legile justiției și va sesiza și Comisia de la Veneția pe acest subiect.

„În forma în care se prezintă acum, pachetul legislativ de modificare a legilor justiţiei nu corespunde nici exigenţelor unui stat de drept şi democratic, aşa cum Constituţia României proclamă emblematic în articolul 1, şi nici aşteptărilor românilor, care îşi doresc o justiţie independentă, bazată pe lege şi neinfluenţabilă”, a spus Iohannis.

Iohannis a mai spus că este convins că judecătorii CCR „îşi respectă statutul de garanţi ai supremaţiei Legii fundamentale şi de apărători ai democraţiei prin drept, astfel încât vor avea toată deschiderea pentru un demers care îşi propune să asigure respectarea în România a principiilor şi valorilor democraţiei europene”.

„După ce Curtea se va exprima asupra acestor chestiuni, voi face o nouă analiză a legilor şi voi decide atunci dacă se impune o reexaminare”, a completat Iohannis.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

One Response to Mutarea lui Iohannis: Va ataca legile justiției la CCR și va sesiza Comisia de la Veneția

  1. neica nimeni spune:

    In afara de capital politic ce castiga Iohanis? capital politic! noi, nimic! PSD-ul a lucrat corect si curat!!! a bagat legile in parlament (ales democratic de popor!), legi bune /rele nu conteaza. parlamentul le-a votat, parlamentul este reprezentantul vointei poporului (corect!!!). Comisia de la Venetia…zero barat! ce spune ea este consultativ….deci? mortul de la groapa nu se mai intoarce! chestia cu iesitul in stara nu tine. parlamentul este ales democratic si reprezinta vointa populara!!! a tuturor, chair si a celor ce faceam plaje sau gratare in ziua votului.
    oricum poporul este ocupat cu salariile, nu-i mai pasa de justitie! (inteligenta miscare…) si inca ceva! la manifestatiile cadrelor medicale nu s-a scandat „jos guvernul” si nici „jos PSD”!!!! nu va da de gandit?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top