DenmarkParlamentul danez a aprobat, marţi, controversata propunere privind confiscarea bunurilor migranţilor. De când a fost propusă, măsura a fost justificată de autorităţi prin necesiatea a acoperi costurile cu cazarea solicitanţilor de azil.

De asemenea, oficialii au invocat faptul că o astfel de procedură îi pune pe migranţi pe acelaşi plan cu şomerii danezi, care trebuie să-şi vândă bunuri peste un anumit plafon financiar pentru a fi îndreptăţiţi să pretindă protecţie.

Textul adoptat spune că azilanţii care intră în ţară vor putea păstra bunuri în valoare de până la aproximativ 10 mii de coroane daneze (1340 de euro). Plafonul propus iniţial era de 3000 de coroane. De la măsura confiscării sunt exceptate bunurile cu valoare sentimentală, de genul verighetelor.

Textul de lege a fost criticat de militanţii pentru drepturile omului, de ONU şi de Comisia Europeană.

Înaintea votului, Adrian Edwards, purtător de cuvânt al Înaltului Comisar ONU pentru Refugiaţi, a estimat că noua lege va cauza prejudicii şi dificultăţi.

„Decizia de a da poliţiei daneze dreptul de a confisca bunurile migranţilor transmite un mesaj dăunător. Ea creşte riscul escaladării sentimentelor de frică şi discriminare, în loc să promoveze solidariatea cu persoanele care au nevoie de protecţie”, a spus el.

În viitor, legiuitorii danezi intenţionează să adopte o altă propunere, care să amâne reuniunea azilanţilor cu familiile, menţionează presa internaţională.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top