1007_MerkelCancelarul german Angela Merkel a atras atenția asupra jocurilor murdare pe care le face Moscova în Republica Moldova, Georgia și Ucraina, toate trei semnatare ale unui acord de asociere cu Uniunea Europeană, într-un interviu pentru Die Welt.

„Cu Republica Moldova, Georgia şi Ucraina avem trei ţări din vecinătatea noastră, la est, care au semnat în mod suveran un acord de asociere cu Uniunea Europeană. Rusia cauzează dificultăţi acestor trei ţări”, a declarat Merkel pentru cotidianul german, preluat de Mediafax. „Vedem, în plus, că Rusia încearcă să menţină sub dependenţă economică şi politică anumite ţări din vestul Balcanilor”, a mai spus cancelarul german.

Întrebată ce părere are despre criticile venite dinspre foștii cancelari Helmut Kohl, Helmut Schmidt și Gerhard Schroder, care ar dori o atitudine mai puțin dură față de Rusia, Angela Merkel a rămas la aceeași părere ca și până acum. „Sunt convinsă că răspunsul european comun la acţiunile Rusiei este bun. Faptul că Rusia a încălcat Memorandumul de la Budapesta din 1994 privind integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei nu trebuie să rămână fără urmări”, a asigurat ea.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top