melescanuTeodor Meleşcanu, noul ministru de Externe, a declarat marţi că pe legislaţia actuală nu este posibilă înfiinţarea de noi secţii de votare în străinătate la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.

Ministrul s-a dus în cursul dimineţii la sediul Biroului Electoral Central şi le-a prezentat reprezentanţilor BEC o serie de propuneri referitoare la îmbunătăţirea procesului de vot în turul II.

Aceştia au solicitat ca toate propunerile formulate la întâlnire să fie cuprinse într-un document scris, care va fi transmis în cursul acestei zile. BEC urmează să exprime un punct de vedere faţă de acest document.

         În mare măsură, pe legislaţia actuală nu este posibil (să se înfiinţeze noi secţii.) Se vor face derogări, dacă se vor găsi modalităţi de modificare, atunci putem discuta. Dacă nu, ne vom concentra pe măsurile care privesc fluidizarea votului (…) E foarte clar că nu e clar încă în acest moment”, a spus Meleşcanu când a fost întrebat dacă „este clar” dacă se pot înfiinţa noi secţii de votare.

El a apreciat că în mai multe locuri din străinătate rata mică de participare la scrutin a fost cauzată şi de faptul că au fost incomplete birourile electorale la nivelul secţiei de vot.

„Au lipsit cam 120 de reprezentanţi ai partidelor politice”, a precizat Meleşcanu.

Referitor la măsura trimiterii a 800 de diplomaţi la secţiile de vot în ziua alegerilor, ministrul a afirmat că aceştia „mare lucru nu pot face, decât să acorde un sprijin suplimentar”, întrucât „tot procesul electoral este în mâna comisiilor electorale de secţie”.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 3,00 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

3 Responses to Meleşcanu: Pe legislaţia actuală nu e posibilă înfiinţarea de noi secţii

  1. Romeo spune:

    Dar ca acea declaratie (pe propria raspundere) care este facuta sa ingreuneze viteza de votare este NECONSTITUTIONALA nu o zice ?

  2. cim spune:

    Daca suplimentarea sectiilor de vot din diaspora l-ar fi avantajat pe Ponta ,acesta ar fi dat OUG fara sa chibzuiasca daca incalca legea . Au fost propuneri din partea oficialilor din orasele in care cetateni romani lucreaza sa puna la dispozitia guvernului roman locatii si tot ce trebuie ca sa se poata desfasura procesul de vot ,raspunsul autoritatilor romane a fost negativ . GUVERNUL PONTA INCALCA GRAV LEGILE TARII PRIN CONFISCAREA DREPTULUI DE VOT A CETATENILOR ROMANI DIN DIASPORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top