mediciCei doi medici români au ajuns aici prin intermediul unui alt medic, compatriot, șeful aceleiași sectii de specialitate, dr. Nicolae Vesa, de la Spitalul Sf. Elisabeta.

Medicul Răzvan Minciu, în vârstă de 34 de ani, a venit în Germania în septembrie 2010, după ce a studiat medicina în România și a lucrat într-o clinică. El a povestit pentru PaginadePolitica.ro: “Nu salariul mic m-a făcut să plec din România, neapărat. Am ales să vin aici, deoarece am fost nemulțumit de sistemul de guvernare din ţară, de condiţiile din sistemul sanitar”. Pentru el, limba germană n-a fost un obstacol, pentru că a învățat-o la școală, dar cu toate acestea, a avut mici probleme atunci când s-a lansat în meserie. Nu de limbă, ci de…naționalitate! A fi român încă deranjează, la nivel de percepţie. Chiar şi acum planează un fel de „respingere autoimpusă” de către interlocutori.

Ce rău e când arăţi pașaportul!

Medicul Ladislau Neagoe a venit în Iserlohn, în aprilie 2012, însă  povestește cu jenă faptul că a ajuns să-i fie rușine că este român, dar a depăşit acest obstacol. „Cel mai rău este când  trebuie să prezentăm pașapoartele noastre. S-a întâmplat acum trei sau patru ani, dar a trecut…N-aș fi crezut că voi lucra în străinătate. Am avut însă șansa  de a menține în continuare legătura cu  dr. Nicolae Vesa, care m-a invitat  la Iserlohn . Când am văzut cât de bine este aici și care sunt condițiile de lucru, am luat decizia imediat”. În România, spre deosebire de Germania, în unitățile spitalicești, spun medicii, lipsesc cu desăvârșire materiale sanitare, de la medicamente până la ace, seringi, cathetere, ori chiar vată. Cu toate acestea, nu ar ezita întoarcerea acasă, pe viitor.  “Noi am venit aici doar pentru a munci. Dacă nu mai e nevoie de noi aici, ne-am putea imagina să ne întoarcem acasă sau într-o altă țară. Este este un nonsens să rămânem aici și să colectăm bani. ” au conchis urologii .

Pentru mulți conaționali, Germania a fost „țara viselor”. Lucrurile însă iau o altă turnură când este vorba să învețe limba germană, mulţi preferând să emigreze în țări latine, Italia ori Spania. Totuşi, interesul profesioniștilor de a veni în Germania a fost semnificativ. “Ne place aici, sfătuim prietenii, chiar și colegii, de asemenea, să vină„, ne-a declarat medicul Nicolae Vesa. În prezent, sunt peste 2800 de medici de origine română care lucrează în Germania. Acest lucru face ca România să aibă cel mai mare grup de medici străini din această țară. Dr. Vesa vorbeşte cu mândrie: „Medicii români au o educație foarte bună , aici lipsesc specialiștii”.  În plus, există colegi conaţionali care lucrează în spitalele catolice din Mark Brandenburg.

Andreea Pocol  (corespondenţă din Germania)

Andreea Pocol

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top