Senatorul american republican John McCain l-a criticat pe președintele Donald Trump pentru atacurile la adresa unor instituții media, arătând că suprimarea presei libere a fost modul prin care „încep dictatorii”.
„Acum, vorbind serios: dacă vrei să menții democrația așa cum o știm, trebuie să ai o presă liberă și de multe ori ostilă. Fără ea, mă tem că am pierde cu timpul atât de mult din libertățile noastre individuale. Așa încep dictatorii”, a mai spus el.
„Ei încep prin suprimarea presei libere. Cu alte cuvinte — o consolidare a puterii. Dacă te uiți în istorie, primul lucru pe care l-au făcut dictatorii a fost să închidă presa. Nu spun că președintele Trump încearcă să fie un dictator. Spun doar că trebuie să învățăm lecțiile istoriei”, a declarat senatorul republican.
Comentariile lui McCain vine după postarea pe Twitter a lui Trump și la câteva zile după ce președintele american a susținut o conferință de presă dură în care a criticat în mod repetat relatările din media privind dezorganizarea de la Casa Albă și scurgerile legate de discuțiile sale telefonice cu liderii din Mexic și Australia.
Trump scrisese pe Twitter că New York Times, NBC News, ABC, CBS și CNN sunt „inamicii” poporului american pentru că promovează știri false.
Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.