Președintele PSD Liviu Dragnea susține că Dosarul „Insula Belina”, în care sunt vizați doi miniștri din actualul Guvern, ar fi fost deschis de DNA, care s-ar teme de raportul la care lucrează Inspecția Judiciară pe tema activității instituției anticorupție.

„După părerea mea, pe lângă această intenție de a distruge PSD-ul și, putem dezvolta, cred că este și această dorință de a preveni un eventual raport rău, să zicem (al Inspecției Judiciare — n.r.), habar n-am. Să spună că, de fapt, raportul este rău pentru că s-a început acum o acțiune împotriva PSD-ului, împotriva membrilor Guvernului și așa mai departe, pentru că eu nu am mai văzut alte acțiuni la DNA (…) de câteva luni de zile”, a afirmat Dragnea la Antena 3.

Președintele PSD a adăugat că, în atare condiții, în care miniștri ai actualului Guvern sunt puși sub acuzare, dacă va mai exista o cerere de transfer a unei suprafețe de teren din domeniul statului în domeniul public al unui județ nu va mai avea cine să semneze.

El a calificat drept „falsă” acuzația lui Victor Ponta cum că Lacul Belina ar fi transferat de la stat în beneficiul companiei de construcții Tel Drum.

„Și aceste bălți, celelalte zeci, zeci de mii de bălți din România au fost închiriate și înainte sunt și acum și o să fie și după aia, că așa este firesc (…) Ar trebui anchetate toate miile de închirieri pentru toate bălțile din România. Oriunde în această țară există o baltă a Apelor Române și dacă sunt la autoritățile locale, se închiriază, cred că în 99% din cazuri”, a mai spus președintele Camerei Deputaților.

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 1,00 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

One Response to Logica lui Dragnea: DNA vrea „distrugerea” PSD, procurorii fiind speriați de Inspecția Judiciară

  1. costel spune:

    Daca DNA vrea sa distruga PSD inseamna ca vrea binele Romaniei!!Daca reuseste sa distruga PSD,Romania trebuie sa ridice o STATUIE IN CINSTEA DNA!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top