marius manolacheAntreprenorul Ciprian Jichici, care și-a construit de la zero o firmă de IT în Timișoara, l-a desființat pe finul lui Ponta, deputatul PSD Marius Manolache, care declara cu nonșalanță că parlamentarii merită pensii speciale pentru că au mai multă „responsabilitate” decât un om obișnuit, fie el muncitor, medic sau inginer.

Jichici și-a vărsat năduful pe facebook, unde l-a luat la bani mărunți pe Manolache.

„Ce raspundere extraordinara ai tu, nesimtit ordinar ce esti, acolo unde mananci, dormi si votezi cum iti ordona seful tau (din partid, din servicii, sau de unde o fi)? Cu ce esti tu mai presus de mine? Hai sa vedem…”, se arată în mesajul lui Jichici.

IT-istul timișorean este unul dintre cei 100 de specialiși internaționali invitați de firma americană Microsoft pentru a susține prezentări și conferințe.

ciprian jichici

Ciprian Jichici | Foto:facebook.com

„Sunt cadru didactic universitar, cu vechime de 15 ani, la care se adauga si cei petrecuti pe bancile facultatii. Am fost olimpic national la 5 materii in liceu, am luat atatea premii ca nici nu le stiu din cap. Pasiunile mele stiintifice sunt cloud computing, data mining si fizica cuantica. Stii ce inseamna vreunul dintre acesti termeni, mai infatuat ordinar ce esti?

Cu asta am lamurit-o, hai sa mergem mai departe. Am construit de la zero (fara tata smecher, securist, primar, etc…) o firma care a implinit anul trecut 15 ani. Lucreaza numai in privat, nu da tunuri, isi plateste toate impozitele. Sunt recunoscut international ca unul din cei mai buni specialisti IT in aria mea de competenta. Vorbesc anual la cateva zeci de evenimente nationale si internationale, si asta nu pentru ca „da bine” sa fiu invitat ci pentru ca oamenii sunt interesati ce ceea ce spun. Tu ce ai realizat, mai extraordinarule?”, se mai arată în mesajul dur postat de Jichici la adresa deputatului PSD.

Antreprenorul a trecut în revistă toate impozitele pe care trebuie să le plătească și l-a făcut pe Manolache o „lipitoare”.

„Imi justific existenta in aceasta societate, si, muncind pentru mine si familia mea, contribui la bunastarea comunitatii. Tu cate ore muncesti pe saptamana, extraordinarule responsabil? Ca te vad aproape in fiecare miercuri in avion, si nu in ala care aterizeaza la Bucuresti.

Ai dreptate, nesimtitule, nu se poate pune semnul egal intre noi”, se mai arată în mesajul timișoreanului.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (14 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

One Response to „lipitoareo” | Finul lui Ponta, DESFIINȚAT de un IT-ist timișorean: „Măi infatuat ordinar ce ești”

  1. xonia spune:

    acest pesedist imputit, trebuie aruncat, la tomberon! o jigodie ordinara care nu face nici doi bani, felicitari domnule, Ciprian Jichici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top