Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, susține că a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la afirmaţiile apărute în spaţiul public în ultima lună, pe care le-a catalogat drept „neadevărate, neîntemeiate, tendenţioase şi ridicole”.

Kovesi fusese întrebată despre înregistrările în care controversatul politician și afacerist Sebastian Ghiță susținea printre altele că că dosarul Realitatea Media a fost „măsluit” şi că Kovesi l-a contactat „pentru a distruge Realitatea TV, dorind să folosească acest post de televiziune pentru sistem”.

Ghiță a mai spus că el a participat la petreceri cu Kovesi.

„Nu comentez declaraţiile unui inculpat fugar care are mai multe dosare, o parte la DNA, o parte trimise în judecată. Nu doresc să intru în dialog cu acesta”, a mai spus Kovesi.

De asemenea, întrebată dacă Sebastian Ghiţă a avut vreo implicare în aducerea în ţară a lui Nicolae Popa, Kovesi a spus: „De aceste aspecte s-au ocupat Ministerul Justiţiei, Ministerul de Interne, vă rog să întrebaţi acolo”.

Ghiță a fost dat în urmărire generală, iar DNA a cerut emiterea unui mandat european de arestare pe numele său. Magistrații au decis că acesta poate fi arestat preventiv.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top