Câteva sute de oameni au protestat în marile orașe din România față de imunitatea extinsă acordată parlamentarilor după ce senatorul PSD Dan Șova a rămas cu imunitatea intactă în urma unui vot controversat. Nu a fost uitat nici premierul Victor Ponta, căruia i s-a cerut demisia. Totodată, oamenii au încurajat Departamentul Național Anticorupție să continue „curățenia” clasei politice.
Oamenii au ieșit în stradă la București, Constanța, Cluj, Timișoara, Iași, Sibiu.
Protestarii au avut pancarde pe care erau scrise mesaje împotriva lui Dan Șova, a lui Victor Ponta, dar și împotriva Parlamentului. La unele proteste au participat și politicieni din opoziție, iar la Iași mitingul a fost organizat de Asociația M10, fondată de Monica Macovei.
De exemplu, la Sibiu, oamenii au scandat lozinci precum „Legi egale pentru toţi, nu frăţie între hoţi”, „Şova nu uita, mirul nu te va salva”, ”Jos, Ponta, jos, eşti un mincinos”, „Parlament de hoţi, ne-aţi furat pe toţi”, „Jos Ponta!”, „Nu şovăim, vrem dreptate”.
La Iași oamenii au scandat ”PSD partid de hoţi, ticăloşi şi mafioţi”, „Nu se mai poate, vrem anticipate”, „Ponta mincinos jos, jos, jos” şi „DNA să nu ne laşi, vino şi la noi la Iaşi”, potrivit gandul.info.
Reamintim că interpretarea votului în cazul lui Dan Șova a generat un val de reacții fără precedent din partea ambasadelor străine, dar și a DNA. Însuși președintele Klaus Iohannis a solicitat Curții Constituționale (CCR) să rezolve conflictul dintre magistrați și parlamentari.
La ora actuală, controversa este legată de numărul de voturi necesar pentru ridicarea imunității lui Șova. Senatul a precizat că pentru cererea DNA de reținere și arestare preventivă a lui Șova nu s-a întrunit numărul necesar de voturi, adică 85 de voturi „pentru”. Liberalii afirmă că de fapt cererea a fost validată cu majoritatea prezentă în plen. PNL a sesizat CCR în acest caz.
În cazul lui Șova, au votat 79 de senatori „pentru”, 67 „împotrivă”, în timp ce cinci s-au abținut.
Judecătorii constituționali vor discuta pe 8 aprilie cererile venite din partea președintelui Iohannis și a PNL.
Surse foto: clujcapitala.ro – gandul.info
Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
Un popor care a supravietuit din vanzarea de copii strainilior de 500 de ani si care inca o face in frunte cu presedintele tarii merita denumirea de cersetorii europeu numai niste scursuri umane pot fi de acord sa bagi un om la inchisoare fara sa fie judecat imi este rusine ca ma numesc roman cu prima ocazie care o voi avea sa sacap de asemenea rusine voi scapa de denumirea de roman si voi arata europei adevarata fata a romanilor adica niste vanzatori de copii inculti prosti si niste fiinte cre fac de rusine rasa umana chiar un asemenea popor merita ceea ce i se intampla nu iau partea cuiva dar in calitate de victima a sistemului judiciar romanesc nu pot sa sustin semenea ineptii numai oamenii proveniti din incrucisarile in familie pot sustine arestarea fara judecata Rusine celor care sustn asemenea tampenii
Atât timp cât vei continua să susţii în mintea ta imaginea schimbărilor pozitive pe care ţi le doreşti, acestea vor continua să se petreacă în viaţa ta. Asta scrie celebrul Bob Proctor în cartea ”Te-ai născut bogat”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email : corina_nst@yahoo.com
Va bateti gura degeaba si inghetati de frig fara rezultat!PSD,PC,UNPR si PNL-ul vechi a fost votat in 2012 de circa 70% dintre cei care au venit la vot sub sigla USL!!!Votul este valabil pina in 2016,iar atunci sunt convins ca romanii vor vota din nou PSD,PC,UNPR poate nu in proportie de 70% dar oricum spre 50%.De ce??Pentru ca opozitia este inexistenta iar mass-media,ONG-urile,sindicatele sunt in proportie de 95% de partea PSD,PC,UNPR.Atunci cind Traian Basescu vrea sa arate romanilor ce greseli se fac,este intimpinat cu un cor de injurii.Inseamna ca romanilor le convine situatia existenta!!Amuzant este faptul ca dinspre Presedentie nu se aude NIMIC sau se aude foarte tirziu cite o constatare.Iohannis NU este presedintele Romaniei,este presedinte pentru el si atit!!El vrea sa fie linistit!!Sa nu-l deranjeze nimeni!!Dragi romani ati luat o plasa foarte mare votind Iohannis,dar in turul 2 nu era alta solutie.Sunt convins ca daca in turul 2 ar fi ajuns Monica Macovei ,spre ex.,aceasta ar fi fost presedintele.Acum Iohannis se teme de suspendare,deoarece validarea unui referendum se face cu participarea a 30% din cei inscrisi in liste,iar Iohannis nu iubeste Romania,asa cum o iubeste Traian Basescu!!L-ati mai auzit pe Iohannis intrebind de dosarul votului din diaspora?Eu,nu!!
Sa se termine cu banditismele din randul clasei politice. Pe langa autostrazi ne-ar trebui si niste canale navigabile.si rauri navigabile. Din randul politicienilor si a increngaturii lor de relatii s-ar
recruta o buna forta de munca ieftina. In cazul unora statul ar face economie , pentru ca acestia
vor lucra, gratis tragandu-si ” ANTICIPAT DRPETURILE BANESTI”
Comunismul sa folosit de ce spuneti d-voastra pentru eliminarea clasei intelectuale .Asta doriti voi ?