Constantin VoicuNumele lui Constantin Voicu (foto) a ieşit la iveală prima oară pe vremea guvernului Năstase, atunci când Ministerul Transporturilor era condus de Miron Mitrea. Între anii 1994 şi 2001, Voicu fusese şeful Aeroclubului României, instituţie publică, aflată în subordinea ministerului respectiv.

În urma nenumăratelor scandaluri şi a acuzaţiilor de jaf la adresa bugetului Aeroclubului, şefii Ministerului Transporturilor au hotărât că e cazul să apeleze la un specialist din domeniu ce nu era prins de afacerile „sistemului”, care să vină şi să facă efectiv curăţenie în lumea avioanelor de mici dimensiuni şi a saltului cu paraşuta. A fost găsit Neculae Preda, maestru al sportului şi campion naţional la aviaţie sportivă, cetăţean româno-canadian.

Din pasiune pentru Aeroclub şi pentru generaţii de piloţi, unii dintre ei – eroi jertifiţi pe altarul aviaţiei -, Preda a decis că e cazul să se implice. Era în 2002. Credea că poate face ordine, că poate răpune mafia, că poate reda României o instituţie curată, de profesionişti, care să nu mai devalizeze bugetul statului. Îl „contaminase” Canada…

Un româno-canadian antimafie, răpus de mafia din aviaţie

Preda a lăsat baltă Ţara Arţarului, unde începuse să-şi facă un nume în societate, şi a aterizat la Bucureşti. A început în forţă. A descoperit un haos şi un jaf incredibile. A dat cazurile în presă, a sesizat organele de control. Descoperise un dezmăţ financiar fără precedent! Autorul principal al acestui peisaj de neconceput într-o ţară precum Canada, SUA sau alt teritoriu occidental era nimeni altul decât Constantin Voicu, actualul şef al Direcţiei Generale Aero-Naval, din Ministerul Transporturilor. Care a fost rezultatul operaţiunii de tip „Cu mâinile curate”, declanşate de Preda la minister? Aţi ghicit! Omul a fost repede răpus de mafia din „sistem”. Cea care îl menţine acum în viaţă publică pe acest Voicu. Neculae Preda a avut norocul că nu renunţase la jobul din Canada, altfel, pentru dorinţa sa naiv-patriotică de a face curăţenie în lumea aviaţiei sportive, a riscat să-şi piardă şi noua viaţă din lumea unde cazuri Voicu nu există. Dar de pe urma lui Preda ne-au rămas dezvăluiri importante.

De exemplu, el a scos la suprafaţă faptul că Curtea de Conturi a descoperit în acea perioadă cum Aeroclubul Romaniei a încheiat cu firma Fezer Oas SRL contracte pentru lucrări de reparaţii la aerocluburile Deva, Oradea, Baia Mare si Craiova, decontând nejustificat 154,67 miliarde lei vechi! Adică, bani de la stat intraţi ilegal în conturile unor firmeprivate. Adică, bani furaţi din buzunarul românului în vremea când actualul oficial din Ministerul Transporturilor avea în mână pâinea şi cuţitul afacerilor din sistem! 

Cum răspunde Constantin Voicu la toate acestea? Iată explicaţiile sale legate de anchetele provocate de Neculae Preda:

  • „Eu nu am fost nici măcar mustrat în 2000.  Erau chestii minore, care nu pot fi tratate ca alte elemente cu penalităţi (sic!) Din 1996 până în 2001, când am fost demis de domnul Mitrea prin încălcarea legislaţiei în vigoare, eu am primit salariu de merit. Da, Preda a trimis controalele autorităţilor la Aeroclubul României. Ne-a fost la toţi frică, ne-a pus la toţi poliţia pe cap, am fost chemaţi vreo 25 de inşi la poliţie cu declaraţii, cu fel de fel de figuri”, declara Voicu, pentru EVZ.

Morţii „patronaţi” de şeful Voicu

Dar, poate mai grav decât banii dispăruţi din buzunarele românilor pe calea aviaţiei sportive, a fost pierderea de vieţi omeneşti! Piloţi nevinovaţi şi pasageri asemenea au plecat pe lumea cealaltă într-un număr care nu poate fi egalat de nicio statistică tragică a aviaţiei de pe planetă!

„În decembrie 1989, Voicu se instaleaza director de zbor la Aeroclubul Central Român, azi Aeroclubul României, ocupând această funcţie până în 1994, an în care, datorită rezultatelor de excepţie, 11 catastrofe cu 14 morti în patru ani, este promovat director general al Aeroclubului României. În perioada 1994-2001, domnul Voicu continuă seria reuşitelor, înregistrând şase catastrofe, cu nouă morti. Deci un record absolut în istoria aviaţiei sportive românesti, 11 ani de dinastie cu 17 catastrofe aeriene si 23 de morti! Vinovati: mortii”, scria Neculae Preda, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Transporturilor Gheorghe Dobre şi opiniei publice româneşti. Într-o investigaţie jurnalistică pe această temă, „Evenimentul zilei” publica în august 2005 lista tragediilor aviatice produse în mandatul lui Constantin Voicu. Iat-o:

> 28 martie 1990, Aerodromul Cluj – planor – pilot decedat.
> 5 iunie 1990, Aerodromul Iasi – parasutist inecat in lacul Chirita.
> 30 iunie 1990, Aerodromul Strejnic (Ploiesti) – avion – pilot decedat.
> 6 august 1990, Aerodromul Arad – planor – pilotul decedat.
> 7 septembrie 1990, Aerodromul Sinpetru (Brasov) – planor – echipaj decedat.
> 10 octombrie 1990, Aerodromul Saulesti (Deva) – parasutist decedat.
> 17 septembrie 1991, Aeroclubul Samus (Satu Mare) – parasutist decedat.
> 26 septembrie 1991, Aerodromul Saulesti (Deva) – planor – pilot decedat.
> 6 mai 1992, Poiana Brasov (Valea Apei) – avion – echipaj decedat.
> 24 iunie 1992, Aerodromul Tg. Mures – parasutist decedat.
> 12 septembrie 1994, Aerodromul Baia Mare – doi parasutisti decedati.
> 7 august 1998, Aerodromul Clinceni – parasutist decedat.
> 2 octombrie 1999, Aerodromul Cioca (Timisoara) – parasutist decedat.
> 24 februarie 2000, Endorf (Germania) – avion -? pilot decedat.
> 4 mai 2000, Aerodromul Iasi – planor – pilot decedat.
> 4 mai 2001, Aerodromul Clinceni – avion – echipaj decedat.
> 7 iulie 2001, Remetea (Harghita) – avion – echipaj de trei, toti decedati…

…Şi lista poate continua cu morţii din mandatul 2005-2009.

De ce pică „Varanul Aviaţiei”mereu în picioare?

Având în vedere cele de mai sus, să ne mai mire atunci că actualul şef de Direcţie din Ministerul Transporturilor n-a mişcat un deget în timpul tragediei aviatice recente, din Apuseni, când şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi tânăra Aura Ion? Nu trebuie să ne mire. Deşi era obligat prin lege să activeze celula de criză din minister, pentru situaţii de urgenţă, ca şef al Direcţiei Generale Aero-Naval, Constantin Voicu a trăit cu indiferenţa sa obişnuită acel eveniment. Doar aşa se întâmplase şi înainte…

Haideţi să luăm doar un exemplu din lista tragediilor de mai sus. Unul în care Voicu are contribuţia sa directă la moartea unor oameni nevinovaţi. Iată doar un motiv, nu mai contează altele, pentru care un om ca Voicu nu mai avea ce să caute niciodată într-o funcţie de responsabilitate publică. Se întâmpla pe 24 februarie 2000. Era vorba de pilotul Gheorghe Militaru, un as în meseria sa. Voicu însuşi i-a comandat efectuarea unui zbor care avea să-i fie fatal lui Militaru. Iată ce ne-a povestit un apropiat al său:

„Gica mi-a fost prieten, l-am pretuit mult. L-am incurajat sa plece de sub comanda si exploatarea lui Voicu. Ironia sortii, era ultima lui saptamâna la Aeroclubul României, urma sa-si continue activitatea de instructor de zbor la Scoala Superioara de aviatie de la… 1 martie 2000.
Zbor CRIMINAL in plina iarna cu avioane care nu fac astfel de zboruri in aceasta perioada a anului si mai ales cu traversarea lantului muntos pe teritoriile Germaniei şi Austriei! Concluziile raportului nemtesc despre acel accident sunt dure si seci. Sarmanul Gica a murit pe mâna lui Voicu si cu aprobarea Ministerului Transporturilor”.

Cum să trimiţi cu bună ştiinţă un pilot la moarte?

Cum să aprobi trimiterea unui avion mic, neechipat cu mijloace de zbor IFR (instrumental) si nici cu instalatii de degivrare, peste munţi şi la mii de kilometri distanţă, în plină iarnă şi în condiţii ostile de zbor? Cum să nu-ţi pese de ce i se poate întâmpla echipajului? Dar la ce bun să ne întrebăm. La manşă nu era Constantin Voicu, ci o viaţă care îi era indiferentă! Şi care s-a pierdut pe mâna sa şi a celor care au aprobat zborul.
Pentru toate nenorocirile de mai sus,  Voicu a fost demis in septembrie 2001 de către ministrul Miron Mitrea şi reinstalat câtiva ani mai târziu (2005) din nou în funcţia de director general al Aeroclubului României, fiind ulterior demis şi de ministrul Radu Berceanu, în 2011, pentru management defectuos. Nu vă imaginaţi că Voicu a avut prea mult de suferit. Aş! Dimpotrivă, au trecut anii şi a ajuns unul dintre pensionarii de lux ai României, cu un venit lunar de 31.000 de lei, la nivelul lui 2009!!! Cum a ajuns la suma asta! Simplu: trecându-şi în cont un număr de ore de zbor imposibil de efectuat, aprobate în catastife de persoane care ar trebui să fie acum în puşcărie pentru aşa ceva. Iată un calcul făcut de jurnalistul Radu Ulmeanu, în Cotidianul:
  • „Pensia se calcula la 80 la sută din veniturile încasate în ultimele trei luni (când nouă, celor de rând, ni se iau în calcul absolut toţi anii lucraţi într-o viaţă de om!). Astfel, în lunile iulie – septembrie 2008, Voicu a făcut câte 400 (!?!) de ore zboruri pe lună, ajungând astfel la pensia respectivă. Halucinant, nu? Împărţind 400 la 30 de zile pe lună, obţinem 13,13 ore de zbor pe zi, presupunând că ar fi zburat zi de zi în lunile respective. Dacă scoatem zilele nelucrătoare, facem aceeaşi operaţie după ce scădem, să zicem, 8 zile pe lună. Rezultatul ar fi şi mai fantasmagoric, decurgând că ar fi zburat 18,18 ore în fiecare zi lucrătoare, timp de 3 luni de zile.”

18 ore de zbor zilnic timp de trei luni!!! Unde veţi mai găsi aşa ceva în lumea asta? Iată un subiect care i-ar putea pasiona până şi pe cei de la New York Times sau de la Le Figaro! Sigur nu va interesa prea multă lumea din presa şi din politica românească…De ce? Din multe motive, care ţin de incapacitatea unei ţări precum România de a produce anticorpi împotriva unor viruşi antidemocratici cum este acest Voicu. Lipsa unei presiuni publice care să scuipe din societate un astfel de personaj şi anturajele murdar-perverse din interiorul clasei politice actuale fac posibilă perpetuarea acestei specii total nesănătoase pentru viitorul acestei ţări jefuite la drumul mare. Un om demis din funcţie pentru că organismele de control ale statului l-au prins băgat până la gât în mizerii, un om care a patronat tragedii aviatice fără egal ca număr în lumea civilizată, care nu are nicio tolbă de realizări profesionale menite să-i dea dreptul să ocupe funcţii pe bani publici, ei bine, un astfel de om este promovat în România. E în conducerea Ministerul Transporturilor, din guvernul Ponta 3. Intrat ca liberal, păstrat ca orice.

E 24 februarie 2000. Pilotul Gheorghe Militaru mai are o săptămână şi scapă de calvarul Voicu, şeful său pe linie de Aeroclubul României. Primeşte misiunea să zboare cu o „pasăre” uşoară, printre gheţuri aeriene, pe frig, iarna, peste munţi, pe ditamai ruta Germania-România (Arad)!!! Ştie că nu se face aşa ceva, doar e pilot cu mare experienţă! Dar cum poate altfel scăpa de Constantin Voicu? Doar zburând. E un curaj nebun, dar nu doar de aia s-a făcut pilot!? Decolează cu visul că la întoarcere va ateriza într-o lume fără Voicu. Nu se mai întoarce. A găsit, fără voia sa, o lume pe care şi-o dorea atât de mult. Una în care Constantin Voicu să nu mai fie şef împotriva bunului-simţ. Dar nu era lumea pe care el o căuta…Cealaltă ne-a rămas nouă, care trebuie să suportăm atacul zilnic la onoare şi profesionalism din partea lui Constantin Voicu şi a celor care nu l-au trimis pe un astfel de personaj acolo unde îi este, de fapt, locul.

 

EXCLUSIV. Citiţi şi cum a ajuns subalternul ministrului Transporturilor Dan Şova să-şi facă un film omagial pe banii statului. Pelicula cu numele „Constantin Voicu – contemporanul nostru” a fost turnată după Revoluţie

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

15 Responses to Varanul Aviaţiei! Voicu, patronul morţilor din avioane, colegul lui Şova

  1. […] cunoştinţă mai veche a jurnaliştilor care s-au ocupat de investigaţii în zona aviaţiei, Voicu are un trecut negru care nu are nicio legătură cu „România lui Iohannis” pe care promite Alina Gorghiu […]

  2. […] ai afacerilor pe bani publici, vezi personajul Constantin Voicu (foto), care are pe conştiinţă zeci de morţi în aviaţie, nu doar doi, ca la accidentul din Apuseni (de soarta căruia era direct responsabil […]

  3. Pia spune:

    Ce jegos! Numai jegosenii face omul asta! Si-i merge! Asteptam sa-l vedem cand n-o sa-i mai mearga! Curand, Cioaca, curand!

  4. gabi spune:

    Unde a disparut comentariul Aneimaria? Eu nu-l mai vad…

  5. andrei spune:

    As vrea sa citesc toate cele 9 comentarii dar nu apar decat 6. Cum procedez?

  6. catalina spune:

    Cioaca i-a pus coarne lui Berceanu??? Ha, ha, ha, de-aia este el asa prieten cu Mihaela! Tataie e obsedat, nu-i scapa nimic!

  7. […] o cunoştinţă mai veche a jurnaliştilor care s-au ocupat de investigaţii în zona aviaţiei. Despre Voicu s-au scris multe: că a făcut praf averea statului câtă vreme a condus Aeroclubul României (AR), fapt confirmat […]

  8. […] din Afganistan, ce-i pasă lui de orbirea la volan pe A 1? Mai mult, el şi alţii asemeni (gen Varanul Voicu, pe care îl ţine şef la Transporturi şi despre care vă povestesc mai jos) nu ştiu decât să sugă. La buget şi nu […]

  9. […] semn că PSD, ca de obicei, face casă bună cu lumea nevăzută a banului public. Dimpotrivă, Şova ţine la dreapta sa oameni ca Constantin Voicu (cacofonie intenţionată, dat fiind CV-ul murdar al personajului respectiv), care are pe […]

  10. lucian spune:

    Despre acest om n-am vazut scris decat lucruri ingrozitor de urate! Nimic de bine. Se pare ca e un om de mare rahat. Chiar nu e nimeni care sa-l si pedepseasca pentru tot ce face???

  11. Dan Chiriac spune:

    Nu sunt dintre cei care il considera pe Constantin Voicu vre-o floare imaculata, dar nici ca pe un om lipsit de anumite calitati.
    Lucrurile nu au stat asa cum sunt prezentate in articol. Acesta contine un amestec de neadevaruri si de falte prezentate in mod tendentios.
    Domnul Necolae Preda nu a fost nici pe departe cavalerul pe cal alb prezentat aici. A fost numai varful de lance al unei anumite grupari cu anumite interese. In scurtul sau directorat a reusit sa faca mult rau Aeroclubului Romaniei.
    In cazul morti regretatului Gica Militaru, presiunile care au dus la efectuarea zborului fatal au fost facute de deasupra lui Constantin Voicu si inclusiv asupra lui, de catre persoane din Ministerul Transportului.
    Articolul mai trebuie interpretat intr-o cheie: C. Voicu a venit pe functia pe care o ocupa in MT in perioada guvernarii USL, fiind sustinut de PNL. Intre timp USL s-a rupt, iar PNL a trecut in opozitie. Este posibil si probabil ca functia domniei sale sa fie ravnita de o grupare din PSD.

    • cornel spune:

      Dan Chiriac, nu cumva esti chiar Constantin Voicu?
      Parca despre asta este vorba?! Nu-i vrea nimeni functia…deocamdata! Daca o voia cineva din PSD o lua. Chiar crezi ca nu avea de ce sa se lege? Un om cu atatea bube in cap? Cu documente de la politie pentru toate furtisagurile „anterioare”, cu nota 2,8 (din care 1 punct din oficiu!!!), cu intreaga iresponsabilitate in cazul accidentului din Apuseni. De unde ideea asta ca la MT nu trebuia celula de criza? In toate tarile din lume, in asemenea situatii MT coordoneaza si MT comunica. Pe verificate!

    • ''C'' spune:

      Nu încercaţi să-i contaminaţi pe cei ce nu cunosc caracatiţele din aviaţia civilă.

      Perioadele guvernării Voicu la Aeroclublu României, se confundă cu însaşi evoluţia şi caraterizarea vieţii acestui personaj, cu voinţa, problemele şi soluţiile sale, toate răspunzând numai la necesitaţile de moment ale moluştei cefalopode cu inele albastre (de culoarea cerului).

      Pentru omul modern, care s-a lepădat de gândirea si apucăturile bolşevice ori n-a trăit această etapa, studiind acest personaj, pericolul de a se trezi sfâşiat de contradicţii interioare este real.

      Trebuie sa fiţi pregatiţi duhovniceşte în vederea unei asemenea întâlniri, cu un membru al ordinului Octopoda în grad de Mare Cavaler.

      Cel mai sigur mod de a nu cădea în „capcanele” dezinformării prin declanşarea mecanismelor de autoapărare al acestei specii, este sa-i analizaţi sistemul de gândire si reacţie înainte şi de dupa accidente cu pierderi de vieţi omeneşti, să-l priviţi prin „lentila inteligenţei” si nu prin comparare ori raportare la nivel profesional cu cei din eşaloanele imediat superioare din acvariul MT-ului.

      Nu ma aştept de la un membru al clanului Voicu, să îsi etaleze IQ-ul în comentarii pe acest subiect, dar nu fiţi ipocrit, Voicu a fost si va este (înca…) şeful AR-ului. Deci…

      Presa pătrunde greu în tainele aviaţiei sportive, fie prin lipsa jurnaliştilor specializaţi pe acest segment de activitate, fie prin absenţa unor surse solide, fie priorizând alte evenimente cu impact mediatic imediat, climatul nostru politic fiindu-i o sursă permanentă şi ecologic reciclabilă.

      Vă citez : ’’Lucrurile nu au stat asa cum sunt prezentate în acest articol. Acesta contine un amestec de neadevaruri si de alte fal(p)te prezentate în mod tendentios.’’

      Părerea mea este ca ’’sursa’’ autorului articolului este o retrospectivă din mass-media, pastrată-n memoria Internetului, un articol generat de accidentul din Apuseni şi nu avându-l pe Voicu drept ţinta urmare a reorganizării MT-ului prin înfiinţarea unei Direcţii, special dedicată lui Voicu de penal-liberalul Relu Fenechiu.

      Doua întrebării, d-le Chiriac :
      1. De ce s-a ajuns la aceasta manipulare organizatorică fara precedent în Ministerul Transporturilor?
      Va aştept răspunsul… înainte ca această structura mafiotă sa dispară din acvariul MT-ului.

      2. De ce l-a destituit ministrul Miron-Tudor Mitrea pe Constantin Voicu?

      Demonstraţi prin răspunsurile dvs., că articolul e scris ’’tendenţios’’.

  12. doina spune:

    Ce face justitia, e oarba?
    Ce face premierul? Nu vede cu ce fel de oameni s-a inconjurat? Ce intrebari! TOTI SUNT LA FEL . Acesta e si motivul pentru care unul ca voicu este acolo unde este

  13. maria spune:

    Doamne toti incompententii , toti hotii si nu vreau sa continu sa-i cataloghez ca sunt prea de joasa speta acesti guvernanti si politicieni ei isi dau salarii nesimtite , pensii nesimtite si la un biet pensionar care a depasit suma de 740 de lei pensie plateste asigurare de sanatate am ajuns sa ne batem joc de batranii nostrii si de viitorul acestei tari adica tinerii nostrii de a carui educatie nu se ocupa statul , parca cineva din umbra vrea cu tot din adinsul sa distruga trecutul prezentul si mai nou si viitorul acestei tari , pana cand Doamne va mai rabda acest popor?

Lasă un răspuns la Varanul lui Şova, A 1 şi acciza hoaţă. La păcăleli, români! | Reporter Virtual – stiri exclusive | Portal Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top