ISISRezultatul violenţelor asupra civililor în teritoriile capturate de aşa-numitul Stat Islamic rămâne „zguduitor”, la mai puţin de doi ani de la momentul în care gruparea a cîştigat notorietate prin cuceririle din campania-fulger în Irak şi prin ofensivele sectoriale în Siria, arată datele ONU, citate de BBC.

Cel puţin 18,8 mii de oameni au fost ucişi în aceste teritorii irakiene între 1 ianuarie 2014 şi 31 octombrie 2015. Aproximativ 3,2 milioane de oameni au fost siliţi să-şi lase căminele în aceeaşi perioadă din cauza luptelor.

ONU acuză ISIS de violenţe sistematice care pot conta drept „crime împotriva umanităţii” şi, posibil, chiar genocid.

Raportul, elaborat de Misiunea de Ajutor pentru Irak a ONU şi de Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului se bazează pe interviuri cu cei strămutaţi şi pe mărturii ale victimelor, supravieţuitorilor şi martorilor.

Aproximativ jumătate dintre decesele contabilizate au fost consemnate în provincia Bagdad iar bombele artizanale au reprezentat tactica cea mai letală utilizată de insurgenţi împotriva civililor.

Pe de altă parte, datele din provincia irakiană Anbar, devastată de conflict, ar putea să nu reflecte cu acurateţe dezastrul umanitar iar numărul de victime s-ar putea dovedi în final mult mai mare.

RamadiZeid Ra’ad Al Hussein, Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, spune că faptele inventariate în raport arată „oroarea de care refugiaţii irakieni încearcă să fugă migrînd spre Europa şi alte regiuni”.

Raportul ONU mai evocă şi „spectacolele oribile” ale execuţiilor publice prin decapitare, împuşcare în cap, incendierea victimelor, strivirea cu buldozerele şi aruncarea de pe clădiri.

În ceea ce priveşte femeile şi copiii, aceste categorii sunt sistematic supuse violenţelor de natură sexuală.

Studiul ONU documentează, pe de altă parte, şi abuzurile, violenţele şi execuţiile extrajudiciare la care au recurs forţele guvernamentale irakiene, miliţiile aliate acestora şi trupele kurde peshmerga.

Mai multe detalii aici.

Foto: jihadişti ISIS, distrugeri în oraşul irakian Ramadi (arhivă)

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top