klaus iohannis_ambasadoriPreședintele Klaus Iohannnis susține că a călătorit de la preluarea mandatului în încercarea de a consolida relațiile diplomative ale României cu alte state.

„Vreau (…) să spun câteva lucruri despre ceea ce am făcut în ultimul an, în politica externă. Unii au spus că am călătorit prea mult. Este greșit, pentru că oriunde am mers, cu oricine m-am întâlnit, au fost relații de reînnodat, lucruri de pus la punct, parteneriate de consolidat, punți de legat. Nici aici lucrurile nu se întâmplă peste noapte. E nevoie ca partenerii noștri să aibă în fața ochilor seriozitate, calm, interes și mai ales predictibilitate și continuitate, o abordare așezată, pe termen lung. Am dorit ca România să fie reprezentată cum se cuvine, am arătat peste tot că suntem de încredere, că avem o economie solidă și atractivă pentru investiții, un stat de drept cu legi clare și proiecte concrete pe care le vom duce la capăt. Efectele unor astfel de vizite nu se văd imediat, dar ele pun bazele sănătoase ale unei imagini externe care onorează România și pe români. Pe această bază vor veni, cu siguranță, rezultate concrete, respectiv, credibilizarea țării noastre, investiții, locuri de muncă”, a spus Iohannis la Timisoara.

Președintele a adăugat că în toate vizitele externe și-a alocat timp pentru întâlnirile cu românii din Diaspora.

Despre actualul Guvern, Iohannis a spus că nu este al său ci că a fost o soluție temporară până la alegererile din toamnă.

Președintele a mai spus că privește cu „amuzament” la cei care îi prezic finalul anticipat al mandatului.

„Mulți îmi preziceau un final timpuriu în politică și am plecat din funcția de primar, după 15 ani și patru mandate, ca să devin președintele României. Vă asigur, așadar, că îmi voi duce proiectul de țară la bun sfârșit. Nu pentru mine, ci pentru cetățenii României, pe care am privilegiul să îi reprezint”, a afirmat Klaus Iohannis.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 1,00 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

One Response to Iohannis: „Unii au spus că am călătorit prea mult. Este greșit…”

  1. costel spune:

    Trebuiau intarite si relatiile INTRE PRIMELE DOAMNE????Pe banii cui ati plimbat-o si pe sotia dvs.prin lume???Pe banii incasati din chiria de la casa obtinuta prin fals si uz de fals???Pina acum nu ati fost suspendat din functie pentru ca sunteti in cirdasie cu infractorii care conduc PSD-ul.Daca Traian Basescu ar fi facut 0,1% dintre golaniile pe care le faceti dvs.,era suspendat de 10 ori,dar infractorii intre ei se apara!!!RUSINOS!!!!

Lasă un răspuns la costel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top