macovei-si-papahagi-Membrul noului partid M10, Adrian Papahagi, consideră că PNL și PSD se pregătesc să-l scape și pe senatorul Dan Șova de procurorii DNA, după ce fostul liberal Varujan Vosganian și deputatul UDMR Laszlo Borbely au fost ajutați de colegi să rămâna cu imunitatea intactă. Papahagi mai spune că președintele Klaus Iohannis a reacționat „mult prea târziu” după ce parlamentarii au blocat cererile procurorilor împotriva celor doi.

Adrian Papahagi a declarat într-un interviu pentru PaginadePolitică.ro că partidul format alături de Monica Macovei vrea să obțină între 10-20% din voturi, în marile orașe, la alegerile din 2016. Mai mult, Papahagi este de părere că actualele partide sunt terminate politic.

„Nu cred că PDL a fost cel mai corupt partid din România, dar din păcate a fost la fel de corupt ca partidele lui Năstase și Hrebenciuc, Rușanu și Fenechiu, Verestoy și Borbely. Cred că a fost mai puțin toxic pentru democrație și statul de drept decât PNL-PSD. Toate trei sunt însă expirate intelectual și compromise moral. Când se va termina inerția care le propulsează încă, se vor prăbuși, iar locul lor va fi luat de partide noi, așa cum s-a întâmplat și în Italia după operațiunea „mani pulite” (mâini curate)”, a spus Papahagi.

PaginadePolitică.ro: În aceste zile asistăm la ofensiva procurorilor anticorupție în zona politicului. Din dosare și denunțuri vedem ce sume imense, milioane de euro, bani negri sau pur și simplu șpăgi din contracte cu statul intră în campaniile electorale. În anchete apare și PDL, iar dvs. ați fost membru al acestei formațiuni. Cum vi se par aceste acuze, ați avut vreo bănuială?

Adrian Papahagi: Am fost membru PDL între octombrie 2012-iulie 2013, adică mai puțin de un an, timp în care acest partid era în opoziție. Nu am avut nicio funcție în PDL, nu am ocupat nicio funcție publică grație acelui partid, nu am câștigat nimic datorită afilierii la acel partid. Deși nu mai făcusem politică, am obținut al doilea scor ARD pe județul Cluj în decembrie 2012, dar voturile mele au folosit altora. Am sperat să putem crea o mișcare reformistă în PDL după înfrângerea de la parlamentarele din 2012. Am sprijinit-o pe Monica Macovei în alegerile interne din PDL, dar moțiunea Reformiștii a obținut doar 5% în congres. Am profitat însă pentru a spune colegilor din PDL niște adevăruri neplăcute, care între timp s-au verificat. Am spus atunci, în plin congres, că nu înțeleg nici ocheadele trimise de d-na Udrea către PSD, nici pe cele ale d-lui Blaga către PNL. Aveam, ca toți românii, suspiciuni privind unele personaje și practici din PDL, ca de altfel din toate partidele. Dar am crezut în reformismul colegilor din PDL, singurul partid care adoptase un cod etic și promova oameni de calitate precum Macovei, Preda, Voinescu, Baconschi, Paleologu și alții. Nu cred că PDL a fost cel mai corupt partid din România, dar din păcate a fost la fel de corupt ca partidele lui Năstase și Hrebenciuc, Rușanu și Fenechiu, Verestoy și Borbely. Cred că a fost mai puțin toxic pentru democrație și statul de drept decât PNL-PSD. Toate trei sunt însă expirate intelectual și compromise moral. Când se va termina inerția care le propulsează încă, se vor prăbuși, iar locul lor va fi luat de partide noi, așa cum s-a întâmplat și în Italia după operațiunea „mani pulite” (mâini curate). E datoria noastră să ne organizăm încă de pe acum, astfel ca locul partidelor de tip grupare infracțională organizată, destructurate de DNA, să nu fie luat de formațiuni extremiste în 2016.

PaginadePolitică.ro: Cum vedeți votul deputaților pentru respingerea cererii DNA de începere a urmăririi penale împotriva deputatului UDMR Laszlo Borbely?

Adrian Papahagi: A fost un nou episod mizerabil, care dovedește cârdășia între vechile partide în acest Parlament acoperit de rușine. Borbely a fost protejat de PSD, așa cum PNL l-a protejat pe Vosganian. Tot împreună, probabil, îl vor apăra pe Șova. M-a întristat și liniștea prelungită de la Cotroceni pe acestă temă – între timp, Președintele a reacționat, dar mult prea târziu pentru gustul meu.

PagindePolitică.ro: În 2016 vom avea, din nou, alegeri locale și parlamentare. Pentru PM10 ar fi primul test electoral, pentru care veți avea nevoie de foarte mulți candidați. Credeți că oamenii vor fi toți dispuși să intre în bătălia electorală?

Adrian Papahagi: Vă răspund sincer: nu cred că un partid nou, care nu este doar o rebranduire a unuia vechi, sau construit cu structurile unui partid vechi, este capabil să propună candidați în toate comunele României. Avem totuși, slavă Domnului, o țară mare! Propunerea mea este să ne concentrăm pe câteva mari orașe unde avem deja un public sensibilizat în campania pentru Cotroceni (Cluj, București, Timișoara, Iași, Constanța, Bacău etc.) și pe localitățile unde vom avea structuri constituite și candidați buni. Vom încerca să obținem acolo scoruri bune, între 10-20%. Vom avea nevoie de o legislatură pentru a deveni cunoscuți și relevanți în fiecare comună a țării, dar până atunci putem obține un număr onorabil de consilieri locali și județeni și, de ce nu, câțiva primari și viceprimari.

PaginadePolitică.ro: Europarlamentarul (fost PDL, PMP) Cristian Preda spunea într-un interviu pe care ni l-a acordat în urmă cu câteva zile, că este bucuros că mai aveți energia de a porni bătălia pentru un partid. Dumnealui se poate număra, în viitor, printre membrii M10, i-ați propus să vi se alăture?

Adrian Papahagi: Îl prețuiesc în continuare pe universitarul Cristian Preda, deși am avut o serie de divergențe în PMP, atunci când eu am denunțat deriva Udrea, iar el a preferat să se alăture echipei Udrea. Nu am discutat cu el despre M10.

Sunteți unul dintre fondatorii Partidului M10, partid pe care l-ați lansat în urmă cu aproape două săptămâni, alături de europarlamentarul Monica Macovei. Ce își propune acest partid și cum poate deveni un actor important pe scena politică internă?

Adrian Papahagi: E simplu: vrem să răspundem aspirațiilor oamenilor onești. Majoritatea românilor o identifică automat pe Monica Macovei cu lupta anticorupție, ANI, DNA, confiscarea extinsă a averilor și așa mai departe. Sunt lucruri esențiale, pe care M10 le va sprijini; dar nu ne reducem la atâta. Nu suntem un fel de extensie politică a DNA.

Înțelegem că nu e destul să prinzi și să pedepsești corupții, ci trebuie să elimini sursele corupției. De aceea, venim cu un program reformist în linie morală, administrativă și politică. Înainte de a fi politico-economică, corupția este morală. Ea începe din școală. De aceea, învățământul românesc trebuie să dezvețe tinerii și profesorii să trișeze la teste, examene, bacalaureat, licențe, definitivat, doctorat, etc. Reforma școlii românești nu trebuie să fie doar curriculară, nici să se rezume la finanțarea învățământului, ci trebuie să fie și etică. Apoi, trebuie limitată omniprezența statului, care distorsionează economia favorizându-și clientela în detrimentul firmelor oneste.

Corupția e generată de administrație și de politic, deci de stat: el atribuie contracte din banii publici, el plătește contracte fictive de consultanță și studii de fezabilitate, el atribuie exploatări, el angajează politic, el stabilește caiete de sarcini și organizează licitații cu dedicație. Lucrul acesta se va întâmpla mereu, atâta vreme cât statul este în toate.

Noi ne dorim deci limitarea ingerinței statului în economie și cât mai multă inițiativă privată, libertate economică, dereglementare chiar. În fine, trebuie reformată clasa politică. Lucrul acesta nu se poate face închizând toți politicienii, deși din fericire mulți ajung să plătească pentru corupție. Și aici, trebuie lucrat la sursele corupției, începând cu finanțarea partidelor. Eu pledez pentru o politică săracă, așa cum sunt și conturile românilor.

Propunem, de pildă, interzicerea afișajului în afara locurilor amenajate de primării, interzicerea oricărui material electoral în afara hârtiei tipărite, deschiderea finanțării partidelor de către cetățeni prin metode moderne (SMS, Paypal) și altele asemenea. În toate însă este și multă pedagogie, iar eu m-am săturat de populism. Trebuie spus clar oamenilor: dacă vi se pare normal ca fiul sau fiica Dvs. să-și obțină bacalaureatul copiind, nu trebuie să vă plângeți dacă aveți un prim-ministru plagiator.

Dacă v-ați obișnuit să discutați cu politicienii numai dacă primiți o găleată sau o brichetă, să nu vă mirați dacă vor fura din banul public ca să plătească acele găleți și brichete. Credem că printr-un program reformist în sens moral și instituțional, bine gândit și explicat cu răbdare, putem deveni alternativa la cele două jumătăți de USL (PSD-PNL), și în fond la un stil învechit de a înțelege statul și de a face politică.

PaginadePolitică.ro: Spuneați recent că PM10  va fi un partid nou, cu oameni noi, neimplicați până acum în politică. Cum veți reuși să țineți partidul departe de zona coruptă, de interese, de afaceri necurate, de sponsorizări murdare?

Adrian Papahagi: M10 este, de facto, un partid nou. În el există însă și oameni implicați până acum în politică, fiindcă noi nu considerăm că a fi avut o implicare politică este o formă de ciumă. Și Monica Macovei a mai făcut politică reformistă, ca ministru al justiției și parlamentar european, și eu m-am zbătut vreme de peste doi ani pentru niște idei politice, fără a câștiga bani din politică, fără a ocupa vreo funcție publică, fără a face vreo porcărie. Simplul fapt de a fi încercat ceva în politică nu este descalificant: minciuna și hoția sunt. Nu vrem deci să fim o sectă închisă, un fel de grupare puritană, ci un corp viu, la care pot să adere toți cei care își doresc o politică onestă și reformistă.

Suntem deschiși deci și către simplii membri ai unor partide care au încercat ceva pe dreapta și au eșuat sau au dispărut. Au activat în partide precum Noua Republică sau Forța Civică, de pildă, oameni cinstiți, dezinteresați și competenți, și nu ne propunem să-i excludem ca pe niște leproși. Acestea fiind spuse, 99% dintre membrii M10 nu au ocupat vreodată o funcție publică, iar 70-80% nu au mai fost membrii altui partid. Cu toate acestea, suntem foarte selectivi.

În asociația M10, de pildă, am refuzat să primim membri PSD, PPDD sau PRM, și avem criterii etice foarte stricte: raportat la 3.000 de adeziuni la Asociația M10, comisia de etică a formulat peste 100 de refuzuri. Aceleași criterii vor fi adoptate și de partidul M10.

În ce privește finanțarea, vom fi transparenți. Ne propunem să ne finanțăm în principal din cotizații și donații venite de la oameni și de la întreprinzătorii onești. Refuzăm orice sponsorizare venită din zona afaceriștilor care au sau au avut contracte cu statul.

PaginadePolitică.ro: Va avea PM10 probleme să strângă cele 25.000 de semnături, având în vedere scorul obținut de Monica Macovei la prezidențiale? Va așteptați la apariția unui val de noi partide, odată cu simplificarea legislației electorale?

Adrian Papahagi: Da, scorul doamnei Macovei a fost un record pentru un candidat independent. În centrele universitare mari, precum București și Cluj, s-au obținut chiar scoruri de 12%, ceea ce a plasat-o pe Monica Macovei pe poziția a treia. Noi am cerut liberalizarea legii partidelor, și ne bucurăm că există semnale că se va merge în această direcție.

Nu dorim însă să pierdem timp, și de aceea ne-am apucat de strâns semnături. Sunt convins că vor mai apărea noi partide – unele s-au anunțat deja –, dar nu ne temem de acest lucru. Partidele sunt, până la urmă, forme asociative, care oglindesc întreaga varietate a opțiunilor cetățenilor și dorința lor de a se asocia în jurul unor idei. Noi credem în piață liberă și nu ne sperie concurența, așa cum nu ne intimidează oligopolul sau cartelizarea partidelor de sistem, care au guvernat împreună sau separat din 1990 încoace. Suntem încrezători că purtăm un mesaj proaspăt, reformist, urban, european, un spirit al libertății care ne va diferenția de concurenții politici și ne va face relevanți.

PaginadePolitică.ro: Bănuim că în acest moment, sunteți în faza de organizare a noilor structuri. Există grupuri de organizare a Partidului M10 în multe județe din țară? Ce structuri are partidul și care este programul?

Adrian Papahagi: Suntem mai ales în faza de strângere de semnături. Am reușit să strângem peste 15.000 de semnături în nici zece zile, dar trebuie să respectăm prevederile extrem de restrictive, și chiar liberticide ale legii: minimum 700 de semnături pe județ, minimum 18 județe. În paralel, se lucrează la statut și se definitivează programul politic, care este o continuare și o dezvoltare a Decalogului prezentat de Monica Macovei la alegerile prezidențiale. Suntem organizați pe regiunile de dezvoltare, și avem deja organizații funcționale, sau măcar nuclee, grupuri de inițiativă, în mai toată țara.

PaginadePolitică.ro: Europarlamentarul Monica Macovei a elaborat un raport care se referă la o propunere de înființarea a instituției Procurorul European. Procurori din alte state ale Uniunii Europene (UE) ar putea ancheta fraude cu fonduri UE în România. Ce șanse va avea acest proiect?

Adrian Papahagi: Este o inițiativă importantă: vedem cu toții cum au fost deturnate și în România fondurile europene, din care se puteau construi autostrăzi sau lucruri utile. Toată linia POSDRU e viciată de decontări fictive și s-au cread întregi fliere de speculare a banului european. Știu că Monica Macovei a făcut eforturi să convingă autoritățile diverselor state membre UE, cum ar fi Olanda, de necesitatea înființării acestei instituții. Sper că ea va vedea lumina zilei, pentru binele tuturor contribuabililor din Europa.

PaginadePolitică.ro: Cum apreciați gafa diplomatică pe care a comis-o șeful diplomației române, Bogdan Aurescu, oferindu-i omologului său german Frank-Walter Steinmeier o broșură editată de agenția publică de presă, Agerpres, pe a cărei copertă era prezentată harta Franței, acoperită de drapelul Germaniei? Ar trebui să demisioneze Bogdan Aurescu?

Adrian Papahagi: Am scris încă de atunci: nu doar harta Franței în culorile Germaniei constituie o gafă, ci întreg conținutul broșurii, care aniversează arbitrar și selectiv 135 de ani de relații diplomatice româno-germane, este o prostie.

Broșura debutează cu Ceaușescu, iar dictatorul comunist este prezentat sub aura normalității. Mai lipsea doar celebrarea lui Hitler! Istoria relațiilor româno-germane este prea complexă pentru a fi evocată stupid, într-o broșurică ilustrată: ce faci cu cele două războaie mondiale, cu dictatura nazistă și cea comunistă, cu pactul Ribentropp-Molotov sau cu împărțirea Germaniei în două? Mult mai inteligent era să celebrezi regăsirea României și Germaniei în Europa după căderea Zidului Berlinului, epocă în care un etnic german a fost ales Președinte al României, iar o scriitoare germană de origine bănățeană a câștigat premiul Nobel.  Am fost deci printre cei care au cerut demisia ministrului Aurescu, nu doar fiindcă i-a scăpat greșeala de pe coperta broșurii, ci mai ales pentru glorificarea lui Ceaușescu în cel mai pur spirit comunist – dar, în fine, acesta este ADN-ul pesedist.

Sursă foto: clujust.ro

Material realizat de Andreea POCOL – corespondent PaginadePolitica.ro andreea-pocol

 

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 3,75 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top