"Traian Basescu PMP"Liderul PMP, senatorul și ex-președintele Traian Băsescu, a depus o serie de amendamente la controversatul proiect de lege privind grațierea unor deținuți.

Potrivit amendamentelor depuse de fostul preşedinte, obţinute de News.ro, „se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 10 ani inclusiv aplicate de instanţa de judecată”, faţă de termenul de 5 ani, cuprins în proiectul Guvernului.

„Faptul că se prevede un prag de până la 5 ani pentru acordarea graţierii nu va face decât să determine aplicarea unor pedepse foarte mari pentru acele persoane considerate indezirabile, astfel că, dacă în prezent, acestea au şansa de a primi o pedeapsă de 3 până la 4 ani, pe viitor vor fi acordate doar pedepse de peste 5 ani, tocmai pentru a se evita aplicarea acestei legi a graţierii”, arată Băsescu.

Ex-președintele ar mai vrea reducerea la jumătate a pedepselor pentru femei condamnate pentru infracțiuni fără violență, inclusiv corupție, și pentru persoanele cu vârsta peste 60 de ani.

Fostul preşedinte susţine şi reducerea cu o treime a pedepselor persoanelor care nu sunt recidiviste şi nu au săvârşit infracţiuni cu violenţă.

El vrea şi mărirea perioadei de timp în care un condamnat eliberat trebuie să returneze eventualul prejudiciu, de la un an, la trei ani.

„Despre asta e vorba în principal în amendamentele pe care le-am depus și am avut în vedere câteva principii, primul principiu este că am trecut o perioadă de tranziție, au intrat în vigoare în 2014 noile coduri penale. Perioadele de tranziție sunt așa cum sunt, cu bunele și relele lor, cu costurile lor. Deci după părerea mea trebuie trasă o linie. În al doilea rând, sunt excluse grațierile pentru fapte produse cu violență, de asemenea în propunerea mea exclud grațierea celor care recidivează”, a spus Băsescu, la Digi 24.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

One Response to Grațierea în varianta Băsescu: Cei cu pedepse sub 10 ani să scape de pușcărie în anumite condiții

  1. GE spune:

    Basescu rupe tot,nu -i pasa de tara si ii va compromite si pe tinerii din pmp,cu declaratiile si initiativele lui aberante.Pare furios Zmeul cel rau , pentru a o salva pe I-Leana Cosanzeana , porneste in cruciada impotriva Justitiei.Vrea o pace sociala,un punct zero,de la care sa se stearga tot ce au facut cei care au devalizat bugetul tarii,ca saracii nu au stiut ce fac,micutii de ei,in naivitatea lor au furat de au rupt,s-au lasat mituiti,au cerut mita,au conditionat acordarea de contracte ?Si au varsat si pe la partide,nu-i asa ?De unde milioane in conturi,mosii ,palate,vile,pe aici,prin Europa,prin Brazilia,Madagascar,zeci de mii de hectare pamanturi de vanatoare,de paduri ( nu cerceteaza ceva comisii ?) ,Dar nu propune Basescu o metoda prin care acestia,daca vor sa ii ierte,sa se porneasca de la zero-ca a trecut „peroada de tranzitie”-sa returneze statului TOT ce au castigat ilegal sau vrea ca acestia sa ramana cu banii ,sa fie ciocoii noi ai tarii,imbogatitii tranzitiei ?Sa explice daca este echitabil,este drept pentru cetatenii tarii care au ales sa respecte legea,sa fie cinstiti si azi se trezesc ca sunt saraci ,luati de fraieri si sfidati de smecherii tranzitiei ,imbogatiti prin politica si pe langa politicieni in 27 ani ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top