Deputatul Sebastian Ghiţă, care a contribuit, din poziţia sa de şef al „PSD online”, la înfrângerea lui Victor Ponta în cursa prezidenţială, a lansat un atac fără precedent la adresa lui Ion Iliescu, preşedintele de onoare al formaţiunii social-democrate.

În opina lui Ghiţă, citat cu generozitate – via EVZ – pe site-ul televiziunii pe care o controlează, „PSD are o problemă cât timp Ion Iliescu se aşează la fiecare sedinţă lângă preşedintele PSD„.

ghitaPSD şi restul partidelor trebuie să se schimbe! Trebuie să arate că au un raspuns la acuzaţiile de comunism, corupţie şi ineficienţă. Victor Ponta nu a fost în PCR. În anul 2014 era singura şansă ca PSD să arate că propune românilor un lider tânăr, că s-a rupt de trecut. Tineri care nu au fost în PCR îl acuză pe Ponta de comunism! Trebuie să ne rupem de cei 25 de ani de după Revoluţie. Într-un fel, tinerii au dreptate: cât timp Ion Iliescu se aşează la fiecare şedinţă lângă preşedintele PSD avem o problemă. Nu una personala, ci una de percepţie. Că noi, cei tineri din PSD, suntem la fel ca Ion Iliescu şi generaţia sa. Ion Iliescu are venerabila vârstă de 84 de ani. Victor Ponta are 42 de ani. Cred că e momentul ca Ion Iliescu să se retragă. Nu mai poate fi un simbol al PSD”, a spus deputatul.

El a estimat că „PDL şi PNL” sunt mai înţesate de foşti comunişti decât PSD iar „Blaga, Orban, Atanasiu, Petrache şi Videanu” sunt monumente ale comunismului, securismului şi exponenţi ai hoţiei.

„Corupţia e pentru România e mai rea decât cancerul pentru omenire”, a spus deputatul  Ghiţă, conform sursei citate.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

6 Responses to Ghiţă şi Ponta vor TOATĂ puterea în PSD. Ghiţă: Iliescu SĂ SE RETRAGĂ

  1. fata morgana spune:

    Sigur ca exista coruptie peste tot, ca toate partidele sunt sufocate de acest flagel, si DNA nu trebuie sa se opreasca nici sa respire, dar sa auzi un pesedist vorbind de coruptie, si de cum vor lupta ei sa o starpeasca in conditiile in care nu exista nici-un judet care sa nu fie zgaltait de scandaluri, cu hidra asta comunista in frunte, este de o nesimtire, si de impertinenta fara margini.
    Dupa ce ca in fiecare zi mai exploadeaza cate o bomba rosie, aratandu-ne cat de apocaliptica a fost hotia acestui partid criminal, cat de feroce si de lacomi sunt toti, ei bine, in loc sa ii vezi ca se rusineaza, car de cat, in loc sa ii vezi ca se delimiteaza, macar de ochii lumii, de aceasta cangrena mizerabila, ei, psd-istii, ies precum paduchele in frunte, si ne dau lectii de morala.
    Ei, nemernicii, putorile acestui neam, ne dau noua lectii de moralitate, de convietuire, si de civism si, asa cum Iliescu ranjeste satisfacut, ori de cate ori vine vorba de „revolutie” si de mineriade si se aseaza mot in fruntea bucatelor (manjite cu sange, este adevarat, dar ce si cum sa ii pese lui? ) asa ne ranjesc si astia in fata, satisfacuti ca „ne-au tras-o”

  2. […] de Sebastian Ghiţă despre preşedintele de onoare, Ion Iliescu, şi să-l sancţioneze pentru ”obrăznicia fără margini” făcută la adresa fondatorului […]

  3. […] care controlează una dintre maşinăriile media infernale din România, se plânge că, pardon, comunismul lui Ion Iliescu îi ţine pe tineri departe de PSD, e cazul să fim foarte atenţi la noţiunea  invocată – cea de comunism. Mi-am dorit preţ de […]

  4. […] în NATO • Numărul de imigranţi români în Marea Britanie continuă să crească • Ghiţă şi Ponta vor TOATĂ puterea în PSD. Ghiţă: Iliescu SĂ SE RETRAGĂ • Ultima MINCIUNĂ a PSD. Diaspora, Generaţie Facebook – PĂZEA! • EXECUŢII cu […]

  5. didi spune:

    ghita ghita… nu merge cu manipularea asta ieftina… oamenii nu au votat cu ponta ca nu le plac smecherii corupti, plagiatori, nesimtiti, hoti, care protejeaza interese ale baronilor locali si ale afaceristilor de genul tau. nu au votat cu ponta pentru ca ponta il admira pe nastase si considera ca infractorul voiculescu e condamnat politic. nu au votat cu ponta pentur ca tata socru si pentru ca daciana, o eba mai blonda. nu au votat cu ponta pentru ca mto si pentru ca pisic pe langa basescu. si nici nu o sa voteze vreodata cu ponta.

    vrei parerea mea sincera? eu zic sa va alegeti cu grija candidatul psd care o sa ia bataie de la iohannis in 2019… daca alegeti bine, scorul o sa fie cam ca asta de pe 16 noiembrie. daca o sa alegeti prost, iohannis va bate recordul lui iliescu din 1990…

    hai pa, ma ghita, si opozitie placuta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top