Marion_Marechal_Le_PenRezultatele spectaculoase obținute în Franța, în primul tur al alegerilor regionale, de formațiunea de extremă dreapta Frontul Național, condusă de Marine Le Pen, ar putea rămâne doar o victorie de palmares.

Conform sondajelor recente, Marine Le Pen și nepoata sa, Marion Marechal-Le Pen (foto), ambele votate de circa 40 la sută dintre participanții la scrutin în două dintre regiunile țării, vor fi învinse în turul 2 din 13 decembrie, relatează AFP, citată de Agerpres.

Marine Le Pen, 47 de ani, s-a clasat pe primul loc în regiunea Nord-Pas-de-Calais-Picardie. Marion Marechal-Le Pen, 26 de ani, a reușit aceeași performanță în sudul țării, în regiunea Provence-Alpes-Cote d’Azur.

În aceste două regiuni socialiștii au făcut la electoratul lor să voteze pentru opoziția de dreapta, reprezentată de republicanii fostului președinte Nicolas Sarkozy, în scopul de a bara ascensiunea Frontului Național. Formațiunea lui Sarkozy s-a clasat pe locul doi, cu un scor general de 27%. Frontul Național a întrunit 28% iar Partidul Socialist, aflat la guvernare, circa 23%.

Potrivit unui sondaj al institutului TNS-Sofres, Christian Estrosi („Republicanii”) ar urma să câștige, duminică, în regiunea unde candidează nepoatea lui Le Pen. Estrosi are 54% din intențiile de vot iar Marion Marechal-Le Pen, 46%. În nord, Xavier Bertrand este creditat cu 53% din intențiile de vot, iar Marine Le Pen cu 47%.

Un alt sondaj, realizat de institutul Odoxa, relevă o situație similară, doar că la un scor mai strâns: Christian Estrosi este creditat cu 52 % din voturi, iar Marion Marechal-Le Pen, cu 48 %.

44,6 milioane de alegători sunt chemați din nou, duminică, la urne pentru a desemna conducerea în 13 regiuni din Franța.

Este vorba de primul scrutin după atentatele de la Paris din 13 noiembrie, soldate cu 130 de morți și sute de răniți, și ultimele alegeri naționale înainte de prezidențialele din primăvara lui 2017.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

One Response to Franța. Familia politică Le Pen se pregătește să piardă alegerile în turul 2 (sondaje)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top