ema gavrilescu_aurO firmă administrată de președinta PSD Costinești, Emanuela Gavrilă, a câștigat licența de concesiune pentru exploatarea aurului dintr-un perimetru de la Baia de Arieș, județul Alba.

Gavrilă a precizat că a obținut în mod perfect legal dreptul de concesiune concesiune pentru exploatarea resurselor de minereuri polimetalice şi auro-argentifiere din perimetrul Geamăna-Colţii Lăzaruluii.

Potrivit legislației în vigoare, aceste licențe sunt eliberate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.

„Admnistrarea financiară și a documentației necesare s-a bazat până acum pe respectarea legislației din România în domeniul mineritului, eu fiind de profesie jurist. (…) Rezultatele mele de până acum sunt pozitive„, a spus președinta PSD Costinești, potrivit dcnews.ro, care citează Antena3.

Întrebată de unde a aflat de zăcămintele din Baia de Arieș, politiciana a răspuns: „De la televizor am aflat de aceste zăcăminte, noi am cerut și alte zone, nu doar în Baia de Arieș, dar este singura zonă în care am obținut„.

Când a fost întrebată cine sunt „noi”, având în vedere că Emanuela Gavrilă a spus că este singura angajată a companiei Blueberry Ridge Minerals, politiciana a spus: „Colegii cu care lucrez. Au fost angajate companii, am externalizat serviciile…”.

Potrivit presei locale, Emanuela Gavrilă a fost partenera senatorului PSD Alexandru Mazăre – fratele ex-primarului Constanței, Radu Mazăre.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

One Response to Firma șefei PSD Costinești vrea să scoată aurul din Ardeal | „De la TV am aflat de zăcăminte”

  1. monty21 spune:

    Eheee…foarte interesant. DNA si Parchetul ar trebui sa se Autosesizeze din
    oficiu. Asa o sa vedem ca persoane fizice ce vor reprezenta niste firme
    Fantoma de prin Caraibii sau Cuba, vor acapara toata tara.Emanuela
    Gavrila este singura angajata. Firma asta de fapt unde isi are sediu si
    cui plateste impozit pe afaceri?? Sigur este o firma tot din Canada a unui
    smecher Roman ( fost Securist ) care doreste sa devalizeze Romania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top