kerrySecretarul de stat american John Kerry s-a pronunţat pentru o reuniune a autorităţilor de la Moscova, a separatiştilor proruşi şi a guvernul ucrainean în scopul de a ajunge la „respectarea totală” a încetării focului în estul Ucrainei, conform acordului convenit la Minsk în februarie, scrie presa internaţională citată de Agerpres.

„Suntem într-un moment critic pentru Rusia și pentru separatiști, care trebuie să acționeze pentru respectarea acordului de la Minsk. Este important ca în toate aceste zone să înceteze conflictul”, a spus Kerry după discuţiile derulate marți la Soci cu omologul său rus Serghei Lavrov și cu președintele Vladimir Putin.

Kerry a făcut apel la retragerea armamentului greu de pe linia frontului — una din prevederile nerespectate sau respectate parţial din acordul de la Minsk. El a cerut ca observatorii OSCE să poată avea acces în toate zonele liniei de contact, chiar și acolo unde încă se mai înregistrează schimburi de focuri.

Oficialul american a menţionat localitatea strategică Șirokino, din apropierea portului Mariupol.

După discuţiile de la Soci, secretarul de stat s-a deplasat la reuniunea miniștrilor de Externe din statele membre NATO, reuniune ce are loc la Antalya, în sud-vestul Turciei. Acolo se află şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a făcut, de asemenea, apel la implementarea „de urgență” a angajamentelor de la Minsk.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top