ISIS3Ministerul de Externe al Emiratelor Arabe Unite (UAE), Anwar Gargash, a declarat duminică faptul că țara sa este pregătită să trimită trupe terestre în Siria, împotriva luptătorilor grupării teroriste Statul Islamic (ISIS).

„Mesajul nostru a fost mereu că o campanie reală împotriva (ISIS – n.r.) trebuie să includă trupe terestre”, a spus ministrul, care a precizat că SUA ar trebui să conducă această operațiune. El a evitat să spună câți soldați ar putea fi dislocați în Siria, precizând doar că „nu vorbim de câteva mii de militari”.

Anunțul Emiratelor Arabe Unite a venit la câteva zile după ce Arabia Saudită a spus că este pregătită să trimită soldați în Siria dacă coaliția condusă de americani ar fi de acord.

Între timp, regimul lui Bashar al-Assad a amenințat toți soldații străini care intenționează să intre în țară fără acordul Damascului.

„Orice intervenție în Siria, fără consințământul guvenului sirian, va fi considerată drept o agresiune căreia trebuie să-i facă față fiecare cetățean sirian”, a spus sâmbătă minsitrul sirian de Externe, Walid al-Muallem, potrivit Al Jazeera.

„Regret să spun că se vor întoarce acasă în sicrie de lemn”, a spus oficialul sirian. Mai mult, el a făcut apel la luptătorii rebeli să-și „bage mințile în cap” și să predea armele.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top