"elena udrea"Fostul ministru Elena Udrea, judecată în Dosarul ”Gala Bute”, a anunțat la Antena 3 că are statutul de refugiat în Costa Rica.

”Am solicitat acest statut în luna februarie, am fost audiată în martie. Am primit acest statut provizoriu pe 21 martie. (…)Una din obligații este de a nu părăsi Costa Rica. Țara asta și-a asumat protecția în ceea ce mă privește. Eu nu am vrut să invoc acest statut, pentru că aveam o mulțime de alte probe pe care le puteam administra în acest dosar”, a spus Udrea. Ea a adăugat că arugmentat în fața autorităților din Costa Rica faptul că în Românai se petrec abuzuri.

Ea a explicat că se poate oricând în România.

”Nu mi-am luat proprietate aici, nu mi-am deschis companie, m-am preocupat de statut și de proces. Nu am mari cheltuieli. Sunt singură acum. Nu am familia aici. A fost mama de Paște, dar a plecat ieri sau alaltăieri. Sunt o persoană singură care nu are multe ocazii să cheltuie. Trebuie să plătesc o cazare și chirie și mă hrănesc. Alte cheltuieli nu am. Îmi doresc ca lucrurile să se termine acasă și o să ma întorc. Nu îmi pun problema acum sa îmi fac o viața aici. Dacă situația va continua sunt obligată să o facă față de statul Costa Rica”, a mai spus Udrea.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top