rebel_held_areas_elections_Ukraine2Regiunile separatiste din estul Ucrainei se pregăteau, sâmbătă, pentru alegerile din 2 noiembrie în urma cărora ar urma să fie desemnaţi legiuitorii şi conducătorii executivi, scrutinul nefiind însă recunoscut de comunitatea internaţională.

Activităţile la secţiile de vot din Doneţk, cel mai mare oraş aflat sub controlul separatiştilor, au fost întrerupte, sâmbătă dimineaţa, de intensificarea ostilităţilor între insurgenţi şi trupele guvernului de la Kiev.

Conform ziariştilor străini, tiruri de artilerie şi de armament uşor puteau fi auzite în zonele nordice ale oraşului, în apropierea aeroportului, care a fost teatrul unor lupte sângeroase în perioada recentă.

Liderii separatişti spun că votul de duminică din aşa-numitele republici populare Doneţk şi Lugansk vor oferi legitimitate aspiraţiilor de auto-determinare ale populaţiei rusofone.

   Am sacrificat mult pe altarul victoriei iar prin aceste alegeri vom legitima guvernul şi, prin urmare, separarea de Ucraina pe mai departe”, spune Roman Liagin, liderul separatist care se ocupă de alegeri.

Guvernele occidentale şi ONU susţin că scrutinul încalcă termenii acordului de încetare a focului dintre rebeli, Kiev şi Moscova, încheiat în septembrie, şi care prevede că alegerile se desfăşoară după legile guvernului central.

Casa Albă a denunţat alegerile separatiste drept „împotriva Constituţiei Ucrainei”.

rebel_held_areas_elections_Ukraine3Bernadette Meehan, o purtătoare de cuvânt a Consiliului Naţional de Securitate de la Washington a declarat că SUA avertizează Rusia să nu se folosescă de rezultatul votului de duminică drept pretext pentru o operaţiune militară în Ucraina.

În schimb, Ministerul rus de Externe susţine că „votul din 2 noiembrie oferă şansa ca situaţia să fie adusă pe un făgaş constructiv, în locul confruntărilor nechibzuite şi neîntemeiate”.

Corespondenţii presei internaţionale notează că scrutinul pare să sufere de pe urma lipsei de resurse, campania electorală a fost „neglijabilă” şi, în plus, există temeri că ar putea izbucni noi tulburări chiar în ziua votului.

Nu se ştie în mod exact câţi oameni ar urma să voteze iar liderii rebeli se plâng de faptul că nu au avut acces la listele electorale de la Kiev.

Alegerile separatiste nu beneficiază de prezenţa observatorilor internaţionali însă un grup eterogen de activişti comunişti şi de extrema dreaptă din Europa se află în teren, oferindu-se să monitorizeze scrutinul.

Tatiana Ciaban, şefa comisiei electorale din Doneţk, precizează că a ajutat în ultimii 10 ani la organizarea de alegeri în Ucraina.

Dacă mi-ar fi spus cineva acum un an că voi munci într-un stat independent, n-aş fi crezut. Dar, întrucât am decis să rămân în Doneţk, am acceptat acest guvern şi acum trăim după legile sale”, spune ea.

În schimb, Vera Dvornikova, o pensionară care a trăit în pivniţa casei timp de trei luni din cauza luptelor, şi care a rămas fără căldură şi electricitate în ultima lună, afirmă nu vede niciun rost în alegerile de duminică.

    Ei spun că vor alegeri. Ce alegeri, dacă nu au mai rămas oameni? Nu mă duc să votez până nu-mi dau pensia”, afirmă Dvornikova.

rebel_held_areas_elections_Ukraine1Trei candidaţi s-au înscris pentru şefia guvernului rebel din Doneţk însă doar actualul lider, Alexandr Zaharcenko, poate fi considerat ca având o anumită expunere publică şi va fi, probabil, câştigător al scrutinului.

Într-un efort de a stimula prezenţa la urne şi a conferi o oarecare legitimitate alegerilor, separatiştii au decis că va fi permis votul persoanelor care au împlinit 16 ani, o măsură inspirată de recentul referendum pentru independenţa Scoţiei.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top