Până și Ceaușescu, cât era el de tiran, avea bunul simț să nu-și lungească serbarea zilei de naștere, pe 26 ianuarie, la mai mult de două ore de programe omagiale. Spre deosebire de el, Dragnea a chefuit două zile în week-end și ar mai fi chefuit și ieri, a treia zi, dacă nu-l dădea presa în gât că-și face paranghelie în club chiar atunci când românii își plângeau tinerii morți de la Colectiv. Așa că degeaba s-au adunat baronii PSD în păr, dornici să pupe ghiulul stăpânului, degeaba s-au prezentat cu cadouri – probabil care cu o baltă, care cu o insulă, care cu un Amazon mic, portabil – că Dragnea a contramandat întâlnirea de ”socializare”, pentru zile mai liniștite, când n-or mai sta jurnaliștii pe capul lui. Aseară, pesediștii au procedat ca niște bandiți care plănuiesc să spargă o bancă, dar renunță în ultima clipă, aflând că în clădirea băncii s-au instalat camere de supraveghere.

Și culmea este că, de fapt, Dragnea nu sâmbătă, când a fost, cu adevărat, ziua lui, ar fi avut motive să se bucure, ci tocmai ieri. Pentru că, dacă nu erau morții de la Colectiv, Ponta ar fi rămas și azi jupânul jupânilor la PSD, iar Dragnea ar fi fost un umil secondant, atent să nu aibă scame costumul lui Dottore și să nu i se aburească ochelarii când minte. Morților de la Colectiv Dragnea le datorează totul: și ascensiunea în fruntea PSD, și acapararea întregii țări, bucată cu bucată, porc cu porc, oaie cu oaie. Ziua lui deja nici nu mai conta, ceea ce Dragnea ar fi trebuit să sărbătorească aseară ar fi fost cățărarea triumfătoare, pe cadavrele celor arși, până în vârful ierarhiei puterii.

Mai mult, pe ReporterVirtual.ro.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top