Șeful PSD Liviu Dragnea susține că în cazul operei lui Constantin Brâncuși, „Cumințenia Pământului”, “dacă s-ar fi căutat cum trebuie, s-ar fi găsit documentele care atestau că este deja proprietatea statului român”.
“Această operă, ca și altele, trebuie să fie recuperată, dar printr-o procedură legală și transparentă. Ceea ce s-a făcut acolo nu a fost nici legal, nici transparent, dar comisiile de specialitate vor analiza lucrul ăsta”, a completat președintele PSD.
Amintim că fostul Guvern a strâns circa 1 milion de euro din donații pentru achiziția operei de către stat. În total, Executivul voia să strângă 6 milioane de euro din donații la care să se adauge contribuția din bugetul public, de 5 milioane de euro.
Fostul Guvern a decis să achite 10 milioane euro pentru cumpărarea sculpturii.
Pe fondul acestor critici, Guvernul a pregătit ulterior restituirea banilor colectați din donații, conform profit.ro.
Dragnea a spus că el nu este de acord ca un Guvern să se implice într-o campanie de donație publică.
Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.