iohannis-ponta-realitatea1Klaus Iohannis are o singură şansă pentru a reseta democraţia românească şi a o dirija pe direcţia valorilor occidentale. Să stopeze cât de repede posibil frauda morală promovată de televiziunile de ştiri, în special de Antena 3 şi România TV – cele două bastioane ale „antibăsismului” gregar construit pe ură, pe manipulare, pe populism, pe partizanat isteric, pe violenţă verbală şi pe dezbinare socială.

Salutar pentru democraţia româneacă a fost că tinerii, Diaspora, publicul activ conectat la internet nu au mai stat deoparte, în casă, la bere, ci au ieşit la vot şi au anihilat influenţa malefică a celor două posturi TV. Aşa am scăpat de întoarcerea în epoca Năstase-Iliescu şi de mişcarea stânga-mprejur către axa Moscova-Beijing, acolo unde libertatea a fost sugramată de propagandă politică.

Într-o scrisoarea adresată şefilor comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat de către Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), parlamentul este invitat să ia măsuri de urgenţă pentru sancţionarea vinovaţilor.

Considerăm că au existat încălcări flagrante ale legislației electorale, ale Codului Audiovizualului și ale eticii profesionale. Acestea au mers de la încălcarea echidistanței și echilibrului relatărilor până la dezinformări grosolane, directe sau prin omisiune. (…) În opinia noastră, CNA trebuie să se aplece de urgență asupra modului în care radiodifuzorii au derulat campania electorală și să sancționeze, fie și post factum, abaterile înregistrate. Intră în atribuțiile Comisiilor pe care le conduceți să analizeze modul în care CNA se achită de această îndatorire și ne exprimăm speranța că o vor face cu celeritate. A lăsa nesancționate încălcările legii echivaleză cu a consimți la ele, atitudine incompatibilă cu aspirațiile democratice ale României.

Demersul CJI este corect şi necesar. Dar nu suficient. Şi, practic, imposibil acum. CNA este incomplet, fără patru membri din 11. Iar dintre cei 7 existenţi acum, 5 sunt sub controlul politic al PSD-UDMR. CNA nu are cvorum. Nu poate funcţiona. Şi nici nu va putea, dacă marile blocuri politice stânga-dreapta, PSD-PNL, nu vor cădea de acord asupra unei înţelegeri de tipul respingerii legii amnistiei şi graţierii, de acum două zile. Această decizie a fost posibilă printr-un simplu pact Iohannis-Ponta. La fel, resetarea audiovizualului românesc nu se poate face decât printr-o înţelegere similară. PSD şi PNL trebuie să aprobe urgent completarea CNA şi să stabilească o „linie roşie” peste care nimeni nu va mai trece niciodată şi care cuprinde câteva soluţii clare:

– Sacţiuni imediate dure pentru linşajul anti-Iohannis în campania electorală recent încheiată (în special RTV), pentru implicarea în influenţarea votului (chemaea la vot a lui Mihai Gâdea)

– Toleranţă zero faţă de derapaje gen Antena 3 sau RTV, inclusiv până la anularea licenţei de emisie.

– OBLIGAREA membrilor CNA să nu mai asculte de telefoanele de la partid, ba chiar să le denunţe.

– Înlocuirea acelor membri CNA care au demonstrat obedienţă totală faţă de PSD şi au protejat cele două televiziuni amintite de sancţiunile legii (de studiat cazurile Monica Gubernat, Radu Călin Cristea, Răsvan Popescu). Legal, e complicată înlocuirea lor, dar e treaba celor două blocuri politice să găsească o soluţie.

– Anunţarea într-o şedinţă comună a Parlamentului a unei înţeleri politice semnate de toate forţele parlamentare şi cu susţinerea societăţii civile care să nu mai permită NICIODATĂ derapaje de tip Antena 3 sau RTV.

Despre o astfel de soluţie de compromis politic pentru asanarea audiovizualului românesc a scris şi Narcisa Iorga, fost membru CNA, pe blogul CutiaPandorei.net . Iorga publică o analiză care merită luată foarte în serios de cei care decid soarta audiovizualului românesc. Tema principală este  Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) – singura instituţie care are instrumente legale şi care poate face ordine pe piaţa media. Iată mesajul Narcisei Iorga:

Acum e momentul ca audiovizualul să fie restartat, începând cu CNA. Am văzut reacția străzii față de manipularea prin tv, am văzut și reacții ale liderilor politici. Decizia e, totuși, în mâna clasei politice. Parlamentul are doar două variante: înțelege să aibă o presă liberă, fără influențe politice în politica editorială sau nu înțelege decât că interesele unei forțe politice trebuie înlocuite cu ale celeilalte forțe politice. Intratul cu bocancii politici în televiziune s-a dovedit a fi o acțiune ineficientă, mai întâi în 2004, apoi la alegerile din 16 noiembrie 2014. În zece ani, se pare că politicienii n-au înțeles nimic din modul de funcționare a presei și nici din reacția publicului de a se solidariza cu victima. În 2004, victima a fost contracandidatul lui Adrian Năstase care apăsa dur pe grumazul presei, dar nu mai răsucea și călcâiul, cum a procedat acum, chiar cu satfisfacție afișată,  Victor Ponta. Duminică, s-a dovedit că televiziunile de propagandă, care înghit fonduri uriașe, pot fi perdante în fața unei mulțimi mobilizate gratuit pe Facebook.

Narcisa IorgaAtât politicienii, cât și managerii televiziunilor trebuie să se oprească și să decidă un nou început. CNA e protagonist. Trebuie presat să-și îndeplinească misiunea publică pe care i-o dă legea audiovizualului, o lege europeană, conformă cu Directiva Europeană pentru Mass-Media , aplicată însă deficitar. Nici justiția română nu a funcționat de la început și fără presiune, chiar dacă aceasta venea din partea unor instituții europene și ulterior din partea societății civile. Acum, DNA a ajuns să fie susținut de mii de manifestanți pe stradă. La fel și CNA, trebuie determinat să revină la aplicarea legii, fără menajamente și fără discriminări. Legea îi conferă suficiente pârghii pentru a regla piața audiovizualului și pentru a o readuce în limitele firești. Parlamentarii au drept de control asupra activității CNA, deci dacă vor, pot.

Ultimele zile ne demonstrează că pot face într-o zi ce n-au făcut într-un an. Poate că ar fi momentul ca dl Iohannis, încă președinte al noului PNL, să se înțeleagă cu dl Ponta, încă președinte al marelui PSD, și să procedeze și în privința CNA așa cum au procedat în privința legii amnistiei și a încuviințării începerii urmăririi penale a unor parlamentari foști miniștri. Poate că ar merita și audiovizualul un acord privind încetarea degradării sub privirile îngăduitoare ale CNA, căci televiziunea este încă o sursă de informare și divertisment preponderentă. Creează modele de comportament în societate, iar modelele oferite azi de televiziune sunt viciate. Dacă politicienii nu vor rupe cercul, trebuie să se aștepte la orice, în timp ce televiziunile de propagandă nu vor aștepta decât sfârșitul.

Narcisa Iorga are dreptate. Singurii care pot decide o schimbare radicală şi ireversibilă pe piaţa audiovizuală sunt Klaus Iohannis şi Victor Ponta. Primul e „păţit” după toate atacurile inumane, mizerabile şi indecente suferite la RTV şi la Antena 3 în campanie, al doilea nu a avut nimic de câştigat de pe urma unei prese obediente, neprofesionale şi transformate din instrument de informare corectă în goarnă de propagadă politică.

Aşadar, după modelul înţelegerii pe legea amnistiei şi graţierii, Iohannis şi Ponta pot face un pact şi pe CNA. Pentru salvarea presei curate, independente, eliberate de sub dominaţia mogulilor şi a baronilor. Pentru sănătatea democraţiei româneşti şi pentru a ajuta una dintre cele mai hulite „specii” sociale actuale, lovită din toate părţile – jurnalistul de conştiinţă. Mănuşa a fost aruncată, istoria linşajului mediatic e scrisă, aşteptăm doar curajul celor doi lideri politici. Aşadar, ce veţi face domnilor Ponta şi Iohannis? E mai puţin importantă situaţia CNA decât lupta anticorupţie sau legea amnistiei şi graţierii? Nici pe departe. Domnul Iohannis a propus alegătorilor o Românie normală, în campania electorală. Fără presă normală, România nu va fi niciodată normală. Şi e doar o chestiune de timp până când asta se va întoarce împotriva tuturor politicienilor. A doua Revoluţie Facebook le-ar putea fi fatală…

Laurenţiu Ciocăzanu

Laurentiu Ciocazanu

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 4,25 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

3 Responses to Domnilor Iohannis şi Ponta, veţi salva CNA?

  1. Sorin Costina spune:

    Iata „noua politica psd-ista” in ce priveste mediul virtual.O sa aibe acelasi succes ca si cu nemerniciile madamei Fierea si ale lui Sova.Cat priveste „audio vizualul”, dupa MARETUL FLEOSC din 16 noembrie,nu se linistesc.La televiziunile „de partid si de stat”-adica HAZNAUA3 si AGHIUTA Tv. aceleasi magarii si mizarii.Si toate astea sub INALTUL PATRONAJ AL BANDEI CELOR OPT de PUPINCURISTI ce-si zic C.N.A.!!!

  2. ciobanu bogdan spune:

    Oferte de lucru noi si pentru toti! Va oferim pe loc contract legal! Din ce in ce mai multi oameni lucreaza cu noi! Au fost acordate si primele plati! Avem dovada disponibila pentru toti! Oferim si cerem seriozitate maxima! NU e joc piramidal si NU e MLM! Cautam operatori online care sa lucreze 3 ore pe zi, cu un castig de 300 dolari lunar. Detalii va oferim dupa ce trimiteti textul „Info” la adresa de email: bogdan.kiss19@yahoo.com

  3. KorelDraw spune:

    Basism, basism, basism! Tot nu v-ati revenit din prostie! Mai nou acum se numeste iohannism (ca base e deja pe linie moarta inainte sa predea stafeta). Deja va erijati in aparatori ai valorilor democratiei! Ii dau termen de demisie lui Iohannis pana in iunie.

Lasă un răspuns la ciobanu bogdan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top