valcov_guvDepartamentul Național Anticorupție a transmis Parlamentului o cerere pentru reținerea și arestarea preventivă a senatorului PSD Darius Vâlcov pentru trafic de influență.

Vâlcov și-a depus demisia din funția de ministru de Finanțe duminică însă acesta a rămas la minister să termine Codul Fiscal și Codul de Procedură Fiscală.

UPDATE: Premierul Victor Ponta a anunțat pe twitter că va face o nouă propunere pentru portofoliul Finanțelor.

„Avand in vedere noua cerere a DNA am aprobat demisia Dlui Valcov! Voi prezenta in cel mai scurt timp Pres. Iohannis o noua propunere pt MFP”

Darius Vâlcov este acuzat că a primit o mită de 2 milioane de euro când era primar al Slatinei pentru a favoriza un om de afaceri la licitații publice.

Cererea DNA urmează să fie dezbătută în Comisia juridică din Parlament și să fie supusă ulterior votului în plenul Senatului.

„Contractele încheiate între aceste firme, precum și facturile emise în baza acestor contracte erau fictive, atestând împrejurări care nu corespund realității.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că urmare a înțelegerii cu omul de afaceri, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme”, se arată în comunicatul DNA.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

One Response to UPDATE: Victor Ponta a acceptat demisia lui Darius Vâlcov. Premierul va face o nouă propunere la Finanțe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top