Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu consideră că România a procedat corect interzicând aeronavei în care se afla vicepremierul rus Dmitri Rogozin să survoleze spațiul aerian al țării noastre.

„România a procedat cât se poate de corect. Practic a aplicat o hotărâre a Consiliului European, andorsată și de Parlamentul European care, după anexarea Crimeei de către Federația Rusă, a decis includerea pe o listă de sancțiuni atât a unor companii rusești, dar și a unor demnitari și oameni de afaceri, persoane cu responsabilități politice în statul rus. Dânșii au interdicție de călătorie și din această perspectivă evident că orice fel de călătorie, cu indiferent ce mijloace de transport, este supusă jurisdicției în acest context”, a declarat Diaconescu, vineri, pentru AGERPRES.

Reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe au precizat, vineri, că România nu a fost de acord ca avionul în care se afla vicepremierul rus Dimitri Rogozin să traverseze spațiul aerian al țării, adăugând că motivele deciziei nu pot fi detaliate.

Dmitri Rogozin urma să facă vineri o vizită la Chișinău și apoi în Transnistria.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

One Response to Diaconescu: România a procedat corect interzicându-i accesul lui Dmitri Rogozin

  1. neicanimeni spune:

    ce o fi corect diaconescule! de ce au trecut de polonezi si unguri fara ca ei sa se opuna?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top