104Drama soldată cu zeci de morți la clubul din sectorul 4 al Capitalei a propulsat rapid România în atenția marilor nume din presa internațională. Acestea au semnalat inițial tragicul incident pe rețelele sociale și apoi au inserat relatări pe fluxul de știri, pe site-uri sau au intrat în Breaking News.

Reuters, CNN, Voice of America (VOA) sau Daily Express au menționat incendiul generat, conform primelor indicii, de instalația pirotehnică. Focul a dus la moartea a cel puțin 26 de persoane, potrivit unui bilanț preliminar prezentat de oficialități la scurt timp după miezul nopții.

DExperssMinistrul de Interne Gabriel Oprea a anunțat că o anchetă este în curs de derulare.

Clubul găzduia lansarea unui album al unei trupe rock locale iar la concert erau prezenți în jur de 400 de spectatori.

Unul dintre stâlpii de susținere ai plafonului s-ar fi aprins de la scântei iar sala a fost rapid cuprinsă de flăcări și fum, a transmis Reuters.

„S-a creat panică și lumea s-a îmbulzit să iasă din club”, a povestit pentru agenția internațională un bărbat care și-a pierdut pantofii în învălmășeală.

Daily Express adaugă că spectacolul beneficia de iluminare și de efecte pirotehnice concepute special pentru eveniment, conform unui anunț făcut de organizatori pe pagina de Facebook.

VOA îl citează pe ministrul Oprea care a comunicat că, din păcate, probabil bilanțul victimelor va crește.

Presa străină mai punctează că președintele Iohannis, informat de oficiali guvernamentali, s-a declarat îndurerat de tragedie.

107

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

2 Responses to Dezastrul de la Club Colectiv | Breaking News pe CNN, știre de primă pagină în presa internațională

  1. […] Sursa Stiri: Dezastrul de la Club Colectiv a pus România în titlurile internaționale […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top