ninel peiaDeputatul PSD de Ilfov, Ninel Peia, a postat un articol în care trece în revistă faptele de curaj ale soldaților români din ultimul secol, în același timp atacându-i pe cei care critică pensiile primite de foștii militari.

Într-un articol intitulat „Slavă Armatei Naţionale Române! Dispreţ etern pângăritorilor ei!”, Peia spune că în aceste zile asistăm la atacuri „scelerate” la adresa Bisericii și Armatei.

Mai mult, social-democratul spune că niște „scribălăi” le-ar tăia militarilor „leii de pâine”, în loc să-și taie „banii de amante”

Cine dintre guvernaţii aduşi cu roaba de prin grămezile de vânduţi crescuţi la sânul banilor murdari închinaţi deznaţionalizării masive pornite împotriva neamurilor lumii mai are timp să-şi aducă aminte de glorioase fapte de luptă, de clipe vitejeşti, de învălmăşelile de trupuri păgâne din care ieşea, victorios, un Pavel Chinezul. Sau cum oastea nostră de ţărani a dat ruşine marilor conducători cu veleităţi de cuceritori peste Provinciile noastre. Cine are vreme să strige un „pe aici nu se trece!” sau măcar să ia în seamă sacrificiile înaintaşilor ca să aibă el, reprezentant al statului, cămaşa scrobită şi laptop cu măr pe el? Mai numără cineva morţii pentru Independenţă? Mai ştiu trântorii clipei câţi au căzut împotriva bolşevicilor sau ce i-am făcut lui Bela Kun? Când se vorbea despre „jandarmul Balcanilor”, oare bunici şi străbunicii mişeilor de azi nu se făleau cu Armata Naţională, cu regele, cu Ţara? Câţi români adevăraţi au ajuns carne de tun pentru săbiile cazacilor? Pe ei îi mai numără cineva? Câţi au ajuns oase strivite de şenilele bolşevicilor într-o clipă de schimonosire a istoriei noastre fireşti? Siberia încă mai geme de suflete româneşti, Ţara este şi acum ruptă şi aceşti vii fără de suflet umblă cu condeie aurite prin mlaştina austerităţii justificând zilnic blestemate acţiuni antinaţionale. Istoria Armatei Române este un mister pentru aceşti pseudocorporatişti zefelmitori. Culmea, ai crede că ştiu pe ce lume trăiesc, aşa de bine mimează gândirea eliberată de greutăţile răspunderii politice. Dar lumea lor nu mai este şi lumea noastră.Tăiem banii Armatei şi a altor structuri angajate direct în lupte vizibile sau invizibile, dar cerşim integrarea în Schengen pentru că aceste structuri şi-au făcut treaba. Cum spun, abstracţiunea ce le-a cuprins minţile nu se mai pupă cu realitatea.

Şi care e realitatea? Păi asta: Până în 2014, sacrificiile Oştii noastre însumau 26 de morţi prin Afganistan si Irak. Răniţii sar de două sute. Şi în scrintita lor realitate, nişte scribălăi, în loc să-şi taie banii de amante, le taie militarilor leii de pâine… Subminarea siguranţei statului, aici ar trebui încadraţi aceşti iresponsabili închinaţi Nefratelui…”, a scris Peia.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top