Ion RusDacă votul la moţiunea de cenzură s-ar da vineri în stradă, aş miza pe tot ce am prin buzunare (nu vă panicaţi, suma nu e cine ştie ce:-) că textul respectiv ar întruni majoritatea iar Guvernul ar fi demis.

Până azi dimineaţă n-aveam această aproape-certitudine.

Şi acum, o mică mărturisire: n-am fost, niciodată, ameninţat de riscul ca banii, notorietatea şi/sau puterea să-mi ia minţile. De ce spun asta aici? Pentru că existenţa low-profile, exasperant de banală, a sus-semnatului, are un mic avantaj: contactul nemijlocit cu pătura de votanţi. Întrucât pentru a-mi face cumpărăturile la hypermarket sau pentru a bea o bere într-un pub nu trebuie nici să mă deghizez, nici să-mi iau bilet pentru Monaco, se întâmplă că aud în mod nemijlocit ce vorbesc oamenii de rând în diverse conjuncturi dezinhibate.

Şi – credeţi-mă pe cuvânt sau duceţi-vă voi înşivă să testaţi piaţa – lumea nu prea avea chef, până ieri-alaltăieri, să facă treaba politicienilor din Opoziţie.

A, dacă ar fi să plece premierul, prin demisie sau prin închegarea unei alte majorităţi, ok, ducă-se. Ranforsarea lui Ponta la cote de sfidare net superioare celor din campania electorală prezidenţială e exasperantă. Însă dacă nu deschizi televizorul prea des şi îţi vezi de treabă – presupunând că ai aşa ceva, adică slujbă, familie, grija zilei de mâine etc – nivelul de stres e acceptabil.

Cam de ieri după-amiază lucrurile au început să sară dincolo de pragul la care ignorarea realităţii politice e de ajutor.

Ultima (deocamdată…) dovadă că premierul şi cei din jurul său au lăsat la o parte orice aparenţe şi fac absolut orice consideră de cuviinţă pentru a supravieţui politic a venit sub forma unei ordonanţe de urgenţă menită să legifereze finanţarea cu bani de la buget, adică din buzunarul cetăţenilor, a manufacturilor de gunoi radiotelevizat. Nu insist, subiectul a fost tratat pe larg pe portalul Reporter Virtual (detalii aici, aici şi aici)

Apoi a venit declaraţia ministrului Ioan Rus, făcută seara la Digi 24 şi rostogolită a doua zi, ca avalanşa auto-întreţinută, în toată presa.

Ce mai freamăt, ce mai zbucium…ce mai sforţări în demersul de a explica, post-factum, că ministrul Rus a folosit cuvântul „curvă” precum duhovnicul care vrea să o ferească de păcat pe soţia fierar-betonistului plecat să câştige 1500 de euro pe lună într-o altă ţară decât România.

Iar când s-a referit la copiii de fierar-betonist cu epitetul „golani”, ministrul Rus a avut în vedere doar prevenţia didactică şi pedagogică, ce, nu v-aţi dat seama?

În fine, e dreptul oricui, chiar şi al unui ministru, să-şi construiască apărea cum crede de cuviinţă după ce brăcinarii retoricii l-au trădat şi i-au căzut în vine.

Important este că această gafă s-a propagat cu viteza maximă permisă de legile fizicii în mass-media şi pe reţelele sociale şi a ajuns exact la cei vizaţi, adică la românii din Diaspora.

Scandalul a fost subiectul principal de dezbatere al miezului zilei pe Antena 3, Realitatea TV şi B1 TV (foto următor).

A3

Chiar şi România TV a abordat subiectul, începând oarecum nefiresc, cu reacţia lui Rus la propria gafă, şi nu cu tâmpenia originară, dar, în fine, măcar merită remarcat că televiziunea lui Ghiţă şi Ponta n-a băgat mizeria sub preş, ca în alte ocazii (foto următor).

RTV0

commentsPe Pagina de Politică, peste o treime din unicii care au vizitat site-ul până la ora 15 (scandalul a izbucnit, mediatic vorbind, pe la prânz) au venit „aduşi” de această ştire. Am examinat anticronologic ultimele comentarii la ora 15.40, ora României, iar IP-urile au relevat că cititorii-comentatori sunt români aflaţi în Italia, Austria, Spania.

N-am verificat toate comentariile dar n-ar fi o surpriză ca, din zecile adunate până la ora publicării acestui material, majoritatea să aparţină românilor aflaţi peste graniţă: fie la muncă, deci vizaţi direct de spusele lui Ioan Rus, fie la studii, fie plecaţi definitiv, insensibili la creşterea economică şi bunăstarea pogorâte asupra noastră de guvernul Ponta (foto dreapta).

Reacţia rapidă şi consistentă a Diasporei a depăşit, din nou, aşteptările, anticipând oarecum demisia lui Rus (aşa cum scandalul votului în primul tur prezidenţial a prefigurat demisia-sacrificiu a lui Titus Corlăţean).

Vă amintiţi ce s-a întâmplat astă toamnă? Şi eu: abuzaţi, batjocoriţi, insultaţi de Guvernul Ponta începând cu primul moment al primului tur de scrutin, românii din afara României s-au comportat mai responsabil decât mulţi români rămaşi să voteze acasă.

Într-un efort incredibil, în care au contat comunicarea pe Facebook, mobilizarea rudelor din ţară şi prezenţa în număr mare la secţiile de la ambasade – ei au reuşit să-l oprească pe Ponta din marşul spre Cotroceni.

Azi, 11 iunie, la aproape şapte luni după alegeri, Guvernul Ponta, printr-un ministru al său, face exact ce a făcut între 2 şi 16 noimebrie 2014. Acelaşi tip de gafă, acelaşi tip de discurs, aceeaşi atitudine de genul „We don’t give a f*ck about you”.

A persista în greşeală – în acelaşi tip de greşeală – denotă fie prostie amestecată cu inconştienţă, fie geniu. Şi vă rog să mă scuzaţi că nu suspectez de genialitate pe vreun membru al actualului Cabinet.

Fie că va fi vineri, fie că va fi într-o altă zi, sfârşitul Guvernului Ponta – şi al lui Ponta însuşi, ca politician, de aici va veni: din acest tip de gafă care trădează o disproporţie letală între evaluarea propriilor puteri şi raportul real al acestor puteri cu lumea înconjurătoare. O lume care nu se limitează la ce există în interiorul graniţelor naţionale.

De aceea, revin la ce am spus la început: dacă moţiunea de cenzură – pe tema votului în Diaspora, dacă n-aţi uitat:-) – s-ar vota vineri în stradă, n-aş avea niciun dubiu asupra rezultatului. Şi n-am nevoie, pentru asta, să mă duc la cumpărături în mall sau să beau o bere într-un pub.

Foto: Arhivă / Transilvania Reporter: minting anti-Ponta la ClujArchive_anti_ponta_miting

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 4,50 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

One Response to Demisionarul Ioan Rus, cel mai preţios ajutor al moţiunii anti-Ponta | Cum ar vota strada

  1. uzbek victor spune:

    isi rupe guzganul gatul in curand ; a inceput sa fiarba strada.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top