Preşedintele polonez Andrzej Duda va bloca două dintre cele trei proiecte de lege ce reformează sistemul judiciar al ţării, pe fondul protestelor masive de stradă și a apelului venit din partea liderilor europei.

„Am decis să retrimit în Sejm (camera inferioară a Parlamentului – n.r.), ceea ce înseamnă că blochez prin veto, legea privind Curtea Supremă, precum şi p cea privind Consiliul Judiciar Naţional”, a spus Duda a doua zi după proteste masive de stradă.

Potrivit News.ro, moneda poloneză, zlotul, s-a apreciat imediat în faţa euro, pentru că investitorii au considerat că decizia a scăzut riscul politic pentru Polonia.

Parlamentarii au aprobat un proiect de lege controversat, care ar fi urmat să permită legislativului să-i aleagă în mod direct pe membrii Consiliului Judiciar Naţional – responsabili cu nominalizarea judecătorilor din toate instanţele poloneze şi în special a magistraţilor de la Curtea Supremă.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top