"theresa may marea britanie"Magistrații de la Curtea Supremă a Marii Britanii a decis că Guvernul trebuie să ceară acordul Parlamentului în cazul invocării Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, care ar declanșat procedurile prin care statul ar părăsi Uniunea Europeană.

Judecătorii au anunțat că orice tip de legislație cu privire la Brexit trebuie să fie discutată de Parlament.

„Referendumul este foarte important din punct de vedere politic, dar documentul pe baza căruia a fost convocat nu precizează și ce se întâmplă după vot”, a spus președintele Curții Supreme, David Neuberger. „Așa că orice schimbare a legislației pentru ca decizia de la referendum să intre în vigoare trebuie făcut conform constituției nescrise, adică printr-o decizie a Parlamentului”.

De asemenea, Curtea Supremă a decis că guvernele Scoției și Irlandei de Nord nu trebuie să își dea consimțământul în cazul demarării Brexitului.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top