Parlamentul European a adoptat Bugetului Uniunii Europene pentru anul 2018, care a fost negociat de eurodeputatul român Siegfried Mureșan.

Potrivit PE, bugetul are alocări mai mari pentru creștere economică durabilă, locuri de muncă, securitate, schimbări climatice

Cifrele agreate în discuțiile de conciliere pentru bugetul UE pe 2018 sunt 160,1 miliarde de euro pentru angajamente și 144,7 miliarde euro pentru plăți.

Acordul provizoriu încheiat de Parlament cu Consiliul privind bugetul UE pentru 2018 la data de 18 noiembrie a fost adoptat miercuri cu 295 de voturi pentru, 154 împotrivă şi 197 de abţineri. Preşedintele Antonio Tajani a semnat documentul prin care acest buget intră în vigoare.

Astfel, programe-cheie care contribuie la crearea de locuri de muncă și creștere economică au alocat în 2018, după cum urmează: 11,2 miliarde de euro pentru Programul de cercetare și inovare „Orizont 2020” (+110 milioane de euro față de propunerea Comisiei Europene), 2,3 miliarde de euro pentru Programul de mobilitate universitară „Erasmus+” (+54 de milioane de euro), 59 de miliarde de euro pentru fermierii europeni, 354 de milioane de euro pentru Programul pentru competitivitatea întreprinderilor și pentru IMM-uri „COSME” (+15 milioane de euro) și 350 de milioane de euro pentru Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor (+116,7 milioane de euro). De asemenea, vor fi alocate 2.7 miliarde de euro pentru infrastructură prin Mecanismul „Conectarea Europei”.

O altă finanțare în premieră, de 1,2 milioane de euro, vizează realizarea unui proiect-pilot pentru lansarea unui program tip „Erasmus” destinat tinerilor jurnaliști și specialiști în comunicare, marketing și IT din Europa.

„Obiectivul meu a fost ca cele trei mari priorități pe care mi le-am asumat – creșterea economică, locurile de muncă și siguranța cetățeanului – să primească mai mulți bani anul viitor. Mi-am atins aceste obiective și Uniunea Europeană va avea în 2018 un buget care corespunde nevoilor și așteptărilor cetățenilor europeni care se regăsesc tocmai în aceste priorități. Este un buget care va asigura mai multă creștere economică, mai multe locuri de muncă, în special pentru tineri, dar și mai multe investiții în cercetare, inovare și siguranța cetățeanului”, a spus Mureșan.

Am ajuns la un acord, deoarece prioritățile noaste au fost să dăm un impuls programelor care vor pregăti UE pentru viitor și să îi protejăm pe europeni – cercetarea prin programul Orizont 2020, mobilitatea tinerilor prin Erasmus+ și ErasmusPro, programe de infrastructură precum Mecanismul pentru Interconectarea Europei și sprijin pentru IMM-uri prin COSME. Am reușit de asemenea să creștem finanțarea pentru programele privind securitatea, politica de azil și politica de vecinătate, a spus președintele comisiei pentru bugete, Jean Arthuis.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top