RajoyPremierul spaniol Mariano Rajoy a fost lovit miercuri seară cu pumnul în față în timpul unei vizite în Galicia, anunță presa internațională.

La Pontevedra, în apropierea unei biserici, un tânăr din mulțime a reușit să ajungă lângă șeful guvernului, aparent pentru un autograf, și l-a lovit pe neașteptate pe Rajoy cu pumnul stâng. Lovitura puternică l-a dezechilibrat pe politician și i-a zburat ochelarii, care au căzut la pământ, după cum a precizat canalul RTVE.

Momentul a fost surprins pe camere. Din imagini se vede că agresorul este un individ tuns scurt, brunet și purtând o geacă neagră. Un purtător de cuvânt al premierului a declarat că Rajoy nu a fost rănit grav. În vârstă de 60 de ani, acesta a fost ulterior filmat având un semn roșu intens pe față, ca efect al agresiunii.

Tânărul care l-a atacat a fost arestat. El are 17 ani și s-a declarat mândru de fapta sa, notează El Pais. Incidentul vine în contextul alegerilor generale care vor avea loc duminică.

Partidul Popular al lui Rajoy ar urma să se claseze pe primul loc, conform sondajelor, deși a condus țara într-una dintre cele mai rele perioade din punct de vedere economic. Totuși, popularii, creditați cu circa un sfert din intențiile de vot, ar urma să întâmpine mari dificultăți în agregarea unei majorități, dat fiind că sunt urmați de socialiști (20- 21 la sută) și de Podemos (stânga populistă, creditată cu 19 – 20 la sută).

Agresiunea de miercuri a fost ferm condamnată de politicienii de la putere, dar și lideri din Opoziție precum Pedro Sanchez, șeful Partidului Socialist. Acesta a calificat atacul drept „intolerabil” și a adăugat că violența nu reprezintă niciodată o soluție.

Spania are una dintre cele mai ridicate rate ale șomajului în rândul tinerilor, aproape jumătate dintre cei care își caută locuri de muncă având vârste sub 25 de ani.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top