daciana sarbu victor pontaNarcisa Iorga a luat la puricat declarațiile de avere ale lui Victor Ponta și ale soției sa Daciana Sârbu, iar cifrele nu par să susțină traiul de lux în care trăiesc cei doi, se arată într-o analiză publicată pe blogul fostei membre CNA.

Astfel, Victor Ponta a câștigat circa 1.300 de euro lunar anul trecut, în timp ce soția sa a primit aproape 75.000 de euro în calitate de europarlamentar. Interesant este faptul că Daciana Sârbu a donat 50.000 de euro însă nu se știe cui, scrie Narcisa Iorga, care citeză declarațiile de avere ale celor doi pentru anul 2014.

„Cei doi au în îngrijire doi copii și o datorie de 34.500 euro la BCR Leasing, scadentă în acest an. Nu au declarat nici un alt venit în afara salariilor. Cu toate acestea, Daciana Sârbu a reușit, din acei 1300 de euro pe lună câștigați de premier, să deschidă și un depozit în valoare de 51.326 euro la BRD București. În plus, premierul declară o promisiune de cumpărare a unui imobil în valoare de 200.000 de euro.

Nu pot fi luate în considerare veniturile din vânzarea celor două apartamente, prin actul încheiat cu o săptămână înainte ca Victor Ponta să fie pus sub acuzare de către DNA, adică pe 29 mai 2015. Aceste vânzări, fiecare în valoare de 75.000 de euro, intră în calculul veniturilor din acest an. Întrebarea pe care mi-o pun eu este din ce au trăit anul trecut Daciana Sârbu, Victor Ponta și cei doi copii ai lor. Din 1300 de euro lunar este imposibil să-și asigure un trai luxos, așa cum au cei doi tineri politicieni„, scrie Narcisa Iorga.

Victor Ponta a plecat de patru ori, din țară, de la finalul anului, de fiecare dată pe banii lui, potrivit afirmațiilor premierului.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (6 voturi, media: 4,67 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

6 Responses to CUM trăiește familia de bugetari Ponta în lux? | Analiza Narcisei Iorga

  1. saba spune:

    „Cu toate acestea, Daciana Sârbu a reușit, din acei 1300 de euro pe lună câștigați de premier, să deschidă și un depozit în valoare de 51.326 euro la BRD București”, spune Narcisa Iorga. Daca nu-i nici un raspuns la „CUM TRĂIEȘTE..”, propun eu unul: depozitul de 51,326 EUR este de fapt o linie de credit foarte posibil de obtinut de la orice banca daca dovedesti un venit de 90,000 EUR. Stiti vorba aia: oi fi eu idiot dar prost nu-s – sa traiesti in lux din bani ilegali cind toti ochii sunt pe tine? Nici chiar asa. Dar sa traiesc pe darotie, cind stiu ca mai devreme sau mai tirziu pot acoperi totul, de ce nu?

  2. Dan Andrei spune:

    Grea viata de bugetar in Famiglia Ponta….

  3. Stefan Pop spune:

    Intrebarea este retorica !
    Va veni cu siguranta ZIUA in care cei doi vor da cu „subsemnatul” !
    He-he… nu e departe! Si ce DISTRACTIE va fi !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top