Cum A MINŢIT Ponta Curtea Constituţională

11:11 am, 9 septembrie 2014 • de • cu 1 Comentariu

pontaPremierul Victor Ponta apelează la ascunderea adevărului nu doar în relația cu presa, ci și atunci când semnează sesizări oficiale către Curtea Constituțională. Și asta chiar dacă afirmațiile pe care le face sunt foarte ușor de demontat pe baza unor alte documente.

Jurnaliștii de la România Liberă scriu despre faptul că Ponta a transmis Curții Constituționale, atunci când a sesizat-o în vară cu privire la pretinsul conflict juridic de natură constituțională legat de participarea la Consiliul European, că președintele Traian Băsescu nu s-a consultat cu Guvernul și Parlamentul atunci când s-a pregătit de participarea la Consiliul European.

CCR a infirmat însă susținerile lui Ponta. Acest lucru nu pornind de la speculații juridice, ci pe baza unor documente transmise de Adminsitrația Prezidențială care demonstrează că lucrurile stau exact pe dos de cum le prezentase Ponta!

ccrExaminând documentele depuse la dosarul cauzei din perspectiva considerentelor mai sus reținute, se constată că acestea evidențiază un acord implicit între Guvern și Președintele României cu privire la reprezentarea la Consiliul European, rezultat din consultarea Guvernului, de către Președintele României, cu privire la problematica ce formează obiectul reuniunii Consiliului European din 26-27 iunie 2014, pregătirea acestei întâlniri fiind realizată pe baza documentației transmise de Guvern și solicitate în acest scop de Administrația Prezidențială (Adresa nr. B1-4/1.744 din 19 mai 2014 și Adresa nr. B1/1.349 din 23 iunie 2014 ale Ministerului Afacerilor Externe, Adresa nr. DAE/297 din 19 iunie 2014 completată cu Adresa nr. DAE/260 din 20 mai 2014 ale Administrației Prezidențiale). Acest schimb de scrisori demonstrează faptul că Președintele României a solicitat și cunoscut poziția Guvernului în raport cu problematica de pe agenda reuniunii Consiliului European în discuție. Nici unul dintre aceste documente nu creează aparența unei situații conflictuale între cele două autorități și nici vreo neconcordanță sub aspectul poziționării atât în ceea ce privește autoritatea care să reprezinte România la lucrările Consiliului European din 26-27 iunie 2014, cât și poziția acestei autorități în raport cu problematica ce formează obiectul lucrărilor”, se arată în motivarea Deciziei CCR prin care a fost respinsă sesizarea lui Victor Ponta.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

One Response to Cum A MINŢIT Ponta Curtea Constituţională

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top