udrea basescuJurnalistul Ion Cristoiu critică nouă poziție ex-președintelui Traian Băsescu față de modificarea unui articol controversat din Codul penal prin care judecătorul poate dispune arestarea preventivă dacă există suspiciuni rezonabile. Jurnalistul consideră că acestă prevedere este o „imbecilitate stalinistă” și se întreabă dacă Traian Băsescu nu și-a schimbat cumva atitudinea față de justiție după ce Elena Udrea a fost eliberată din arestul preventiv.

„Cum adică, judecătorul trebuie să aibă prin lege un spectru larg de apreciere dacă să aresteze preventiv sau nu pe cineva?

Noi credem că, dimpotrivă, mai ales cînd e vorba de lipsirea cuiva de libertate, legea nu trebuie să lase judecătorului spațiu de apreciere, pentru că asta înseamnă a-i da judecătorului – un om, în definitiv – dreptul de aresta după cum vor mușchii lui.

Păi dacă-i vorba, stimate domnule președinte, să-l lăsăm pe judecător să aprecieze, de ce să mai facem legi?cristoiu

Procurorul să ia o persoană, s-o ducă la judecător ca la un șef de trib și să-i spună:

Las la aprecierea dumneavoastră dacă persoana aceasta a furat, a violat, a tîlhărit sau numai a scuipat pe stradă!

Noua teorie a lui Traian Băsescu se întemeiază pe o supralicitare a Judecătorului în materie de independență, obiectivitate și profesionalism.

Repet, cu excepția lui Dumnezeu, toți judecătorii sunt oameni.

Supuși, așadar, greșelilor omenești.

De aceea, eu susțin în continuare că responsabilitatea pentru abuzul de arestări preventive nu aparține nici procurorilor DNA, nici judecătorilor, ci acestui aliniat 2 al articolului 223 al noului Cod de procedură penală.

De ce-l apără Traian Băsescu atît de vehement?

Sunt două posibile răspunsuri:

E vorba de Codul din care-și face un motiv de mîndrie în ce privește mandatele sale.
E vorba de renunțarea la campania împotriva Binomului SRI- DNA odată ce Elena Udrea nu mai e în arest preventiv?”, scrie Ion Cristoiu.

Continuă pe cristoiublog.ro

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

One Response to Cristoiu: S-a sucit Băsescu după ce Udrea a ieșit din arest?

  1. cristoiu spune:

    Ion Cristoiu imbatraneste urat.Probabil ca rolul de „guru” al Mediei romanesti l-a suprasolicitat inteligenta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top