cristian-predaEuroparlamentarul Cristian Preda a criticat decizia aleșilor PMP de a se alia cu parlamentarii care au părăsit formațiunea lansată de Dan Diaconescu (PP-DD).

„Deși nu mai sunt membru ‪#‎PMP‬, consider că asocierea acestui partid cu PPDD e scandaloasă. Ca membru al ‪#‎PE‬, am solicitat afilierea PMP la PPE, definitivată în toamnă, în condițiile în care lista pe care am condus-o la europene a trimis doi deputați în Parlament. După arestarea Elenei Udrea, deși fusesem exclus din partid, mi s-a reproșat prezența PMP în familia populară, fiindcă în programul nostru figura lupta cu corupția”, a scris Preda pe facebook.

Euroalesul precizează că partidul al cărui președinte e în arest preventiv, sub suspiciunea de corupțe, se asociază cu o formațiune „populistă” al cărei fondator a fost închis pentru șantaj. Preda nu precizează că PMP are un nou lider de la sfârșitul lunii trecute, în persoana lui Eugen Tomac.

Elena Udrea s-a autosuspendat din partid după ce DNA a început urmărirea penală împotriva sa.

„E evident că valorile PPE sunt călcate în picioare”, a spus Preda, care a fost exclus din PMP la începutul acetui an.

Parlamentarii PMP vor lucra alături de deputații (ex-PP-DD) fondatori ai Partidului Național Democrat în cadrul Grupului parlamentar democrat și popular.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 1,00 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

2 Responses to Cristian Preda DESFIINȚEAZĂ asocierea PMP cu PP-DD: „E scandaloasă”

  1. DANIEL DUMITRASCU spune:

    Fenechiu este un politician cu mult mai mult caracter si viziune ,decat a fost si este Cristian Preda(si multi altii).A infiintat un nou partid de dreapta si avea nevoie de grup parlamentar pt. a creste si sustine proiectele! De asta s-a aliat cu P.M.P.

  2. Vio spune:

    „După arestarea Elenei Udrea, deși fusesem exclus din partid, mi s-a reproșat prezența PMP în familia populară, fiindcă în programul nostru figura lupta cu corupția”, a scris Preda pe facebook.
    Mi se pare penibil sa faci asemenea afirmatii. Cum poti sa spui: „mi s-a reprosat”. De catre cine, de ce nu s-au adresat PMP-ului daca ceva nu este in regula. Dl/ preda nu are legatura cu PMP-ul si atunci de ce nu i-au reprosat si de alte partide afiliate. Sau dl
    Preda este purtator de cuvant incognito?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top