Ministerul Sănătății a publicat luni rezultatele unei anchete demarate în spitalele bucureștene, după ce s-a descoperit că unii răniți din clubul Colectiv au contractat infecții intra-spitalicești (nozocomiale).
În cadrul investigației realizate de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și Direcția de Sănătate Publică București (DSPB) s-au descoperit microbi la Spitalul de Arși și la Spitalul „Sfântul Pantelimon”.
„În cazul răniților din incendiul din data de 30 octombrie 2015, infecțiile nosocomiale au fost prezente la unii dintre pacienți. În majoritatea cazurilor, tratamentul adecvat al infecțiilor nosocomiale a determinat o evoluție favorabilă. Cele mai multe decese au fost înregistrate în cazul pacienților cu leziuni pulmonare grave care cresc riscul de mortalitate de 8 – 10 ori”, se arată în concluziile raportului, publicate de Ministerul Sănătății.
Șapte din 11 spitale au avut destul personal pentru pacienții arși
Mai mult, autoritățile au întrebat managerii celor 11 spitale în care au fost tratați răniții din club despre cum este gestionat riscul infecțiilor din unitățile medicale pe care le conduc. Specialiștii au constata că exită probleme cu numărul limitatat de medici din spitale.
„Izolarea pacienților în secții de ATI special dedicate pacienților – victime ale accidentului din clubul Colectiv a fost posibilă in 6 spitale, nu însa în fiecare caz cu gruparea în același salon a pacienților infectați sau colonizați cu aceeași bacterie cu risc epidemiologic. (…)
Dintre cele 11 spitale, un număr de șapte au putut asigura personal medical și auxiliar special dedicat pacienților arși, fără a putea asigura personal separat pentru fiecare grup de pacienți colonizați sau infectați cu un anumit microorganism cu risc epidemiologic; insuficiența personalului a fost principalul motiv invocat pentru această situație”, se arată în concluziile raportului.
Lipsă de personal la identificarea germenilor care circulă prin spitale
Autoritățile subliniază că nu toate spitalele pot controla singure în privința circulației germenilor și că nu există specialiști suficienți pentru a se ocupa de această problemă.
„Aceste neajunsuri au cauze diverse, au fost acumulate în timp și se datorează în principal modului de organizare a unităților sanitare impus de limitările arhitectonice ale acestora și lipsei de personal medical. Nu au fost identificate cazuri în care personalul medical să nu-și fi făcut corect datoria, dimpotrivă prin efortul lor medicii, asistenții medicali și alți membri ai echipelor medicale au reușit să trateze cu succes majoritatea pacienților internați în spitalele pe care le deservesc”, mai arată sursa citată.
Ancheta a relevat și că există un grad redus de raportare a infecțiilor din spitale. În luna noiembrie, rata a variat între 0-0,8%, cu excepția Spitalului Clinic de Urgență Chirugie Plastică, Reparatorie și Arsuri unde este de 2,8%.
Ministerul Sănătății spune că s-a gândit la un plan pentru rezolvarea neregulilor din spitale. Acesta include printre altele pregătirea de specialiști pentru controlul infecțiilor din spitale și încurajarea raportării germenilor la timp.
Amintim că în urma incendiului din clubul Colectiv au murit 63 de oameni.
Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.