compLa Bucureşti, misterul persistă în legătură cu momentul în care premierul Victor Ponta va reveni în ţară după operaţia suferită la piciorul stâng în urmă cu trei săptămâni.

Nici măcar liderii de la vârful PSD nu au certitudini, ci doar presupuneri.

Îl aşteptăm din zi în zi„, a spus luni premierul interimar Gabriel Oprea înaintea şedinţei conducerii executive a PSD atunci când a fost întrebat despre revenirea lui Ponta.

La rândul său, coordonatorul politic al PSD Liviu Dragnea a declarat: „Nu am veşti despre starea de sănătate a premierului, când se întoarce ne găseşte aici„.

Potrivit lui Dragnea, nimeni în partid nu ştie când se va întoarce şeful de guvern în ţară. Victor Ponta s-a internat pe 14 iunie la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde o zi mai târziu a fost operat la genunchiul stâng în urma unei rupturi de menisc. Ulterior operaţiei, el a postat pe Facebook un mesaj în care a precizat că „intervenţia a fost mult mai complicată decât se anticipa”. Pe 21 iunie, Victor Ponta a anunţat că „poate fi externat” şi că îşi poate relua activitatea normală „în cel mult 28 de zile”. El l-a indicat pe vicepremierul Oprea drept premier interimar, calitate pe care acesta din urmă o exercită începând cu data de 22 iunie.

În SUA, un alt caz de lider guvernamental accidentat la picior atrage atenţia prin comportamentul diametral opus.

John Kerry, secretarul de stat american, şeful diplomaţiei de la Washington, a apărut în faţa reporterilor în cârje, la 10 zile după o operaţie în urma unei fracturi de femur.

Afecţiunile celor doi lideri sunt în mod evident diferite, ca şi intervenţiile chirurgicale la care au fost supuşi şi evoluţiile post-operatorii. Totuşi, cea mai notabilă diferenţă stă în atitudinea celor doi lideri.

Astfel, Kerry, aflat la vârsta a treia, la care oasele se sudează mai greu după fracturi, a făcut efortul de a-şi pune pantofii sport, de a lua cârjele şi a veni şchiopătând în faţa ziariştilor, pe 12 iunie, la 10 zile după intervenţia chirurgicală care a avut loc pe 2 iunie la Massachusetts General Hospital (foto următoare, click pe pictograme pentru mărire). El s-a declarat „pe deplin angajat” în chestiunile de politică externă americană, indicând în acest sens negocierile cu Iranul.

Ponta, de la care nu a ajuns la presă nici măcar o fotografie din convalescenţă, a salutat pe Facebook adoptarea Codului Fiscal „prin consens politic” şi creşterea salariului minim brut la 1050 de lei începând cu 1 iulie.

Premierul român este urmărit penal pentru trei infracţiuni în dosarul lui Dan Şova. Avocata lui Ponta ar fi cerut, luna trecută, amânarea audierii premierului, motivând prin faptul că acesta este în Turcia, în spital.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 3,00 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

2 Responses to Comparaţie. Kerry, 71 de ani, în cârje după 10 zile de la operaţie | Ponta, 42 de ani, absent 22 de zile

  1. Alexul spune:

    Comparație! Kerry, 71 ani, politician ce își respectă poporul și statul! Ponta, nulitate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top