andronescuComisia juridică din Senat a dat marți raport favorabil la solicitarea DNA de încuviinţare a urmăririi penale în cazul foștilor miniștri Ecaterina Andronescu și Șerban Mihăilescu.

„Comisia, cu majoritate de voturi, a avizat favorabil solicitarea Parchetului. Vom trimite către plenul Senatului raport de admitere asupra cererii de începere a urmăririi penale pentru cei doi colegi senatori”, a anunțat președintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc, la finalul ședinței.

Conform acestuia, raportul ar putea să intre pe ordinea de zi a plenului de marți.

miki-spagaÎncuviinţarea urmăririi penale a primit 8 voturi pentru, unul împotrivă și o abținere, relatează Agerpres.

Ecaterina Andronescu, ministru al Educației și Cercetării în perioada 28 decembrie 2000 — 19 iunie 2003, și Șerban Mihăilescu, ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului în perioada decembrie 2000 — octombrie 2003, sunt cercetați de DNA în dosarul licenţelor Microsoft.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

One Response to Comisia Senatului, de acord cu anchetarea foştilor miniştri Andronescu şi Mihăilescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top