dacian ciolos_guvernPremierul Dacian Cioloș a anunțat că va merge miercuri în Senat, răspunzând astfel invitației transmise de senatori, la cererea lui Călin Popescu-Tăriceanu.

Solicitarea lui Tăriceanu a venit în contextul deciziei ANAF de a cere posturilor din trustul Intact să părăsească în această săptămână clădirile confiscate de stat în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare.

„Să nu cerem guvernului independent, în câteva luni de zile, să rezolve probleme care au fost lăsate în așteptare de ani de zile, inclusiv chestiunea cu Antena 3 (…) E o decizie judecatorească acolo și ANAF-ul s-a trezit fix acuma să o scoată, pe ultima sută, fără să întrebe pe nimeni. Eu nu am fost întrebat. Nici eu, nici doamna ministru de Finanțe – nu că trebuia să fim informați formal – președintele ANAF decide cum aplică legea, trebuia să o aplice mai demult (…) a decis să o aplice fără să mă informeze așa încât nu am eu ce explicații să dau pentru deciziile pe care le ia un responsabil al unei agenții care e în subordinea guvernului, dar care nu trebuie să ceara aprobarea guvernului pentru anumite decizii”, a spus Cioloș, marti, la Bruxelles, într-o discuție cu jurnaliștii, potrivit HotNews.ro.

Întrebat de ce se duce, în aceste condiții, miercuri, la Senat, Cioloș a raspuns: „Mă duc pentru că președintele Senatului m-a invitat. Am cerut o informare și din partea ANAF-ului legat de contextul în care s-a luat decizia asta.(…) Eu pot să înțeleg că în 5 zile e greu să-ți muți lucrurile, pe de altă parte, nu am decis eu lucrul asta și nu eu am pus în lege termenul acela de 5 zile”.

Postul de știri Antena 3 a precizat marți, într-un comunicat, că intevenția Fiscului „care a implicat dispozitive și forțe nemaiîntâlnite, amenință direct libertatea de exprimare, prin punerea în pericol a emisiei posturilor Antena 3, Antena 1, Antena Stars, Euforia Tv și Zu Tv”.

Televiziunea a adăugat că societăților media din grupul Intact nu li s-a permis nici închirierea spațiilor și nici nu le-a fost propus un calendar rezonabil pentru eliberarea spațiilor confiscate.

„Antena 3, prin reprezentanții lor legali, va continua demersurile judiciare pentru a pune capăt unui astfel de abuz, încrezători fiind că într-un stat de drept, într-o democrație, Justiția este singura care face dreptate, iar libertatea de exprimare nu poate fi nici restrânsă, nici eliminată”, potrivit comunicatului.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

4 Responses to Cioloș, vizită la Senat pe cazul posturilor Intact: „Președintele ANAF decide cum aplică legea”

  1. Lula Bula spune:

    Vax! …. unde-i lege şi sentinţă definitivă, nu-i tocmeală – SE EXCUTĂ!

  2. Jo spune:

    Tovarășul Basescu va învață sa găsiți cum sa distrugeți democrația din Romania.Cine se joaca cu focul ar putea sa se ardă.Daca minciuna,hoția conduce Romania este momentul sa Terminați cu paranoia .Poporul mințit va înțelege jocul murdar a-l acestor gunoaie si o sa stopeze aceasta o data si pentru todeauna.IN ATENȚIA RV:-NU AM SCRIS SAU SPUS ACESTEA.VA MULTUMESC CA ATI ÎNȚELES!

  3. Anomalix.ro spune:

    Nici o problema tovarase Taricene, o sa incercam sa ne uitam si noi prin afacerile d-tale de pe tot cuprinsul mapamondului, sa vedem ce interese ai in trustul intac si se vor face publice.
    Tot ce se intampla la cererea ta, nu este normal intr-o tara democratica.
    Sigur o sa gasim ceva care care pute urat si se va face public, in legatura cu tine si intac.

  4. cousssinou spune:

    ” Cu toață dragostea ” ca sa citez unul din stilpii „fisurati” ai a3….De ce taraciceanu făra „dl” și cu „t” mic, f. mic, este mai interesat sa oprească o autoritate a statului sa aplice legea,în timp ce nici o comisie a parlamentului (tot cu „p” mic) nu este interesata de moartea copiilor în spitale.

    Nu știu cum, dar tare as vrea sa-l pot ruga pe Dl.Primministru sa NU CEDEZE ȘANTAJULUI ,(cu scuze cititorule), JEGOS!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top