Premierul Victor Ponta a declarat vineri, la B1TV, că este de acord să participe înainte de turul I la o dezbatere cu contracandidaţii săi la preşedinţie, cu condiţia ca la dezbatere să fie invitaţi toţi cei 14 competitori angrenaţi în cursa electorală.

El a menţionat că a comunicat Institutului pentru Politici Publice (IPP) intenţia sa. IPP a propus o formulă de dezbatere cu primii şase clasaţi în sondajele de opinie, care ar urma să se desfăşoare pe 29 octombrie la Parlament. Înainte de precizările candidatului PSD-PC-UNPR, IPP anunţase vineri după-amiaza că Ponta era singurul competitor care nu şi-a precizat încă poziţia faţă de această iniţiativă.

Ponta_B1       Particip la orice dezbatere la care sunt toţi cei 14 candidati, din două motive de bun simţ. Unu: nu ştie nimeni cine sunt primii şase. Avem nişte sondaje, unele le recunoaştem, altele nu. Sondajul nu este un element obiectiv. În al doilea rând, pe mine mă interesează în turul doi să încerc să fiu preşedinte şi pentru alegătorii domnului Diaconescu, şi pentru alegătorii doamnei Udrea, şi pentru alegătorii domnului Hunor Kelemen (…) Dacă vreau să fiu preşedinte, nu vreau să fiu preşedinte doar pentru cei 50 şi ceva la sută care, eventual, mă vor vota. Spre deosebire de Traian Băsescu, nu vreau să fiu un preşedinte care dezbină”, a spus prim-ministrul, citat de Agerpres.

IPP a prezentat pe site-ul său formatul propunerii de dezbatere în şase – Victor Ponta, Klaus Iohannis, Elena Udrea, Călin Popescu Tăriceanu, Teodor Meleșcanu și Monica Macovei.

Pe parcursul a trei ore, participanţii ar urma să beneficieze de câte cinci minute în cadrul a şase secţiuni. Astfel, fiecare candidat ar urma să aibă la dispoziţie, pentru a se exprima, mai puţin de 30 de minute în total, ţinând cont şi de faptul că proiectul presupune prezenţa a patru moderatori de la patru televiziuni. Un calcul simplu arată că dacă se păstrează norma de timp pe candidat într-o secţiune iar numărul de secţiuni rămâne acelaşi, dezbaterea în 14 propusă de Ponta ar trebui să dureze şapte ore.

În ceea ce priveşte turul II prezidenţial, Victor Ponta a menţionat că susţine formatul a patru dezbateri între cei doi promovaţi în această etapă a scrutinului. Fiecare dintre cele patru dezbateri ar urma să fie găzduite de câte o televziune de ştiri, iar aici premierul a menţionat Antena 3, RTV, Realitatea TV şi B1 TV. El doreşte ca temele de dezbatere în cele patru întâlniri să fie politica externă, economia, securitatea naţională şi sistemul constituţional.

Sursă foto: contul de Facebook „Victor Ponta”.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

7 Responses to Ce vrea Ponta: dezbatere-maraton în 14, ce ar putea dura 7 ore. IPP, provocat să modifice formatul

  1. […] Victor Ponta a declarat vineri, la B1TV, că este de acord să participe înainte de turul I la o dezbatere cu contracandidaţii […]

  2. oblio spune:

    mda, isi baga la inaintare agentii-dulai mascati si el va puncta in final…

  3. S.V. spune:

    In corzi sunteti voi basistii care ati tocat 80.000de miliarde de euro si ati terminat opera basesciana de distrugere a Romaniei .Acum este scadenta si va trebui sa dati inapoi totce ati furat in cei zece ani.Basescu vrea la Snagov pentru moment domiciliul va fi la Rahova impreuna cu familia.

    • dorian65 spune:

      De unde dracu ai scos suma aceea impresionanta?Parca bugetul tari se rezuma la 235miliarde Euro si facand un calcul 80000/235=340,425 ani. Hahahaha esti tare mosulica am avut 340 de ani de dictatura basista si eu nu stiu.
      Pana una alata ne bucuram cu intra tomatele voastre la beci!
      Cum dracu se face ca cei mai bogati sunt bolsevicii?

    • Cx spune:

      Omule , la cât ZERO e în creierașul tău chinuit , în care e greu sa se întâlnească neuron cu neuron ( deh , densitatea prea mică ! ) , nu mă mir că ai pus vreo câțiva în plus și în suma ” tocată ” de băsiști .
      Stai liniștit și nu încerca să jonglezi cu sume care depășesc numărul degetelor tale , că riști să pierzi socotelile !

  4. tadeus spune:

    Frica lui este ca nu va putea sa arunce laturi si minciuni precum o face cind este singur
    Discutia cu Biden l-a cam pus pe ginduri si se pare ca a cam intrat in corzi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top