mru-duicuVenit în Mehedinți pentru inaugurarea sediului local al Forței Civice, fostul premier făcea și declarații unei televiziuni locale, referindu-se la întâlnirea cu Duicu și spunând că „acolo unde există voință, există și înțelegere”.

Am fost alături de președintele Consiliului Județean, de domnul Duicu, de dl primar al municipiului Drobeta Turnu Severin, de dl prefect. Este mulțumirea mea să mă pot întâlni cu autoritățile locale. Eu consider că dincolo de culorile politice, dincolo de dispute, dincolo de părerile diferite, tot ceea ce contează în politică este buna administrare a drepturilor cetății și, bineînțeles, soluțiile pe care trebuie să le oferim cetățenilor. Acolo unde există voință, există și înțelegere”, spunea MRU, cum puteți vedea în filmul de mai jos.

Filmulețul a fost distribuit pe pagina sa de Facebook de liderul Noii Republici, Mihail Neamțu, care comentează ironic: „Eu cred că idealul unității Dreptei nu-i suficient de înalt. Trebuie să unim Dreapta cu Stânga, așa cum ne arată MRU după o vizită la penalul Duicu”.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

One Response to VIDEO. Ce spunea MRU după întâlnirea cu Duicu: „Unde există voință, există și înțelegere”

  1. profesor spune:

    Mihai Neamtu este de-a dreptul penibil cu aceasta rautate, care cred ca vine dintr-un fel de complex de inferioritate. Cand MRU bate tara asta in lung si-n lat de vreo 2 ani incercand sa-si puna pe picioare un partid si ajunge in Mehedinti pt a-si inaugura sediul … care, atentie, cf legii, este dat de autoritatile locale … hopaaaa si Neamtu cu porcariile lui. Aceasta rautate gratuita il va costa mult electoral. Mie, personal, mi-a iesit din gratii de mai multa vreme pt ca mi s-a parut ingrat prin atitudinea lui chiar si fata de presedinte, care a fost cel care l-a lansat in vizorul opiniei publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top