Amigrants2utoritățile turce au anunțat că au reținut, luni, circa 1300 de migranți despre care afirmă că intenționau să se îndrepte pe mare spre Grecia.

Operațiunea, cea mai amplă de acest fel din ultimele luni, vine la o zi după acordul dintre Uniunea Europeană și Ankara, prin care autoritățile turce urmează să primască bani pentru a stăvili valul de migranți.

Conform presei internaționale, jandarmii turci au reținut sute de sirieni, irakieni, iranieni și afgani, precum și trei traficanți de persoane, găsiți în ascunzători situate în apropierea litoralului turc al Mării Egee, lângă orașul din provincia Canakkale.

Migranții au fost trimiși într-un centru de repatriere, de unde unii dintre ei ar putea fi deportați.

Duminică, la Bruxelles, liderii europeni și reprezentanți ai guvernului de la Ankara au ajuns la un acord în urma căruia Turcia ar urma să primească aproximativ 3 miliarde de euro. Banii sunt alocați pentru cei circa 2,2 milioane de refugiați, majoritatea sirieni, aflați în prezent pe teritoriul Turciei.

Înțelegerea mai prevede că, în paralel cu accesarea banilor și stăvilirea migranților, va fi relansat procesului de aderare a Turciei la Uniunea Europeană și va fi grăbit procesul de liberalizare a vizelor pentru cetățenii turci.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

2 Responses to Ce poate face promisiunea a 3 miliarde de euro: Turcia anunță că a oprit 1300 de migranți

  1. […] la acordul încheiat duminică între UE și Turcia – care s-a angajat să oprească migranții pe ajunși pe teritoriul […]

  2. abas spune:

    „Turcia ar urma să primească aproximativ 3 miliarde de euro. Banii sunt alocați pentru cei circa 2,2 milioane de refugiați, majoritatea sirieni, aflați în prezent pe teritoriul Turciei.” si „va fi grăbit procesul de liberalizare a vizelor pentru cetățenii turci.” – si daca aia 2.2 capata cetatenie turca si intra legal in Europa, cum este?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top