Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că nu renunță la conducerea partidului sau la funcția de președinte al Camerei Deputaților în prima declarație după condamnarea la 3 ani și șase luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu. Șeful PSD a dat de înțeles că vor fi accelerate procedurile pentru adoptarea modificărilor controversate la legile justiției. ”Decizia mea e foarte fermă: rămân la conducerea PSD pentru a duce toate aceste lucruri la capăt, rămân și la conducerea majorității parlamentare, nu va trece moțiunea de cenzură. (…) Am decis să fim mult mai fermi și
Mai mult »Șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a criticat Uniunea Europeană în cadrul reuniunii Asociației Senatelor din Europa (ASE) are loc astăzi la București. Tăriceanu susține printre altele că judecătorii ar fi fost ”presați” să dea condamnări cerute de DNA la ”instrucțiunea” SRI. „După aderarea României la UE, s-a creat aici un sistem represiv asemănător cu modelul Securității din anii 50. Semnele existenței acestui sistem cu rădăcini staliniste sunt indiscutabile – arestări abuzive, plimbarea oamenilor încătușați prin fața camerelor de luat vederi, scurgerea către mass media de informații din dosare. În practică, prezumția de nevinovăție a fost
Mai mult »Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au amânat pentru 21 iunie pronunţarea sentinţei în dosarul „DGASPC Teleorman”, în care este judecat liderul PSD, Liviu Dragnea. În acest caz, Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. Este pentru a doua oară când Instanţa supremă amână pronunţarea în acest dosar. Motivul amânării ar fi că o parte dintre inculpaţi, printre care şi Bombonica Prodana, fosta soţie a lui Dragnea, au depus concluzii scrise la data de 7 iunie, iar
Mai mult »Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, spune că la mitingul de sâmbătă din Capitală vor participa circa 150.000 de oameni și că numărul acestora ar fi mai mare dacă nu ar fi probleme cu găsirea mijloacelor de transport pentru aducerea lor la București. Ștefănescu a spus la Digi24 că vor veni mulți oameni din județele aflate lângă Capitală. „O sa fie un miting uriaş. Ne-am pregătit pentru 150.000, dar se pare că vor veni mult mai mulţi. Vor veni mulţi din judeţele de lângă Bucureşti. Va fi o demonstraţie pentru toţi că marea majoritate
Mai mult »Deputatul PSD Florin Iordache spune că la mitingul social-democraților de sâmbătă din Capitală ar urma să participe câteva sute de mii de oameni. Iordache spune că va merge îmbrăcat în alb la miting și că alți colegi de-ai lui vor veni tot la fel sau purtând ie. Cât despre numărul participanţilor, Iordache spune că vor fi până în 300.000 de oameni: „Fiecare organizaţie judeţeană îşi suportă cheltuielile”. „Chiar dacă suntem la putere în Parlament şi în Guvern, constatăm că în România au loc foarte multe abuzuri. Şi atunci acest miting vine să întărească faptul că
Mai mult »Îl mai țineți minte pe domnul Călin Popescu-Tăriceanu, când a apărut prima dată în fața camerelor de filmat, promițând să reînvie liberalismul în România și să-l facă tare ca piatra, iute ca săgeata? Și mai știți câte aripi a construit el, drept anexe ale PNL, de nici puiul ăla american, mare cât curcanul și îndopat cu steroizi, n-avea atâtea? Ce june și frumos era domnul Tăriceanu pe atunci… cât de manechinuit de grija țărișoarei era și cum mai perora el contra comuniștilor și bolșevicilor lui Iliescu… Și iată-l acum, la un sfert de veac după,
Mai mult »