Jurnalista Andreea Pora punctează într-un editorial ce ar putea urma după ce a picat moțiunea împotriva Guvernului PSD-ALDE. „Esecul motiunii de cenzura, desi previzibil, il pune intr-o situatie complicata si pe presedintele Iohannis. Cu o majoritate parlamentara consfintita iarasi prin vot, cu o campanie care va creste ca intensitate, cu presiuni din tot mai multe zone, presedintele va avea o marja si mai mica de joc in ce priveste semnarea decretului de revocare a lui Kovesi. Cit va mai putea tergiversa si cum? Nu este exclus ca acum, scapati de presiunea motiunii, Dragnea si
Mai mult »Modificările legislației penale gândite de coalția PSD-ALDE au generat reacția mai multor ambasade occidentale. În declarația dată în numele Belgiei, Canadei, Danemarcei, Elveţiei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Luxemburgului, Olandei, Norvegiei, Suediei şi Statelor Unite ale Americii, se spune printre altele că România trebuie să consolideze eforturile de combatere a corupției și consolidare a statului de drept. ”Noi, partenerii şi aliaţii internaţionali ai României, facem apel la toate părţile implicate în modificarea Codului Penal şi a Codului de procedură penală să evite schimbările care ar slăbi statul de drept sau capacitatea României de a lupta împotriva infracţionalităţii
Mai mult »Câteva zeci de persoane protestau marți seara, pe o vreme ploioasă, în fața clădirii Guvernului. Printre protestatari se afla și șeful PNL, Ludovic Orban. De fapt, ieșirea în stradă a fost organizată de liberi. „Conducerea partidului, consilierii generali, consilierii locali, oamenii care au fost mandataţi de cetăţeni să iasă astăzi în stradă pentru a-şi manifesta solidaritatea, respectul, gratitudinea pentru cetăţenii români care protestează la ordonanţa 13 împotriva puterii instalate în decembrie 2016 , pentru a le garanta faptul că suntem alături de ei, îi reprezentăm şi că vom continua lupta până la capăt”, a declarat
Mai mult »Fost șefă DIICOT, Alina Bica, a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu executare pentru favorizarea făptuitorului. În noiembrie 2016, Alina Bica a fost condamnată în primă instanţă la patru ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, însă a fost achitată pentru două infracţiuni de abuz în serviciu şi o alta de favorizarea făptuitorului. În acelaşi dosar, fostul ministru Adriean Videanu a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu. Fostul ministru al Econimiei, Adriean Videanu, a fost achitat în același dosar. Într-un dosar separat, Bica a
Mai mult »Liderul PNL, Ludovic Orban, spune că partidul va fi deschis la negocieri dacă Guvernul condus de Viorica Dăncilă va cădea în urma moțiunii de cenzură. „PNL este deschis, după căderea Guvernului, la negocieri cu toate forţele politice civilizate, decente, care vor binele României, pentru conturarea unei soluţii benefice pentru România, care să reaşeze România pe drumul firesc euroatlantic, pe un drum democratic, care să respecte valorile şi principiile fundamentale care stau la baza funcţionării UE, pe un drum care să permită fiecărui cetăţean român să aibă şansă la o viaţă mai bună”, a spus Orban
Mai mult »Președintele Klaus Iohannis a anunțat că va candida pentru al doilea mandat la alegerile prezidențiale din 2019. Iohannis spune că a făcut publică decizia în contextul în care scena politică locală a ”intrat într-o fază destul de tulbure”. Șeful statului a mai spus că nu se teme de suspendare. „Am urmărit mai multe sondaje și toate arată că nivelul de nemulțumire este peste 80% ceea ce este extrem, extrem de mult. Arată că lumea nu mai are încredere în clasa politică. În acest context, am considerat că acest anunț poate să constituie un punct interesant
Mai mult »Am strigat multe la viața mea, pe la mitinguri, pe la sindrofii, pe unde s-a mai nimerit, am zbierat și „Monarhia salvează România!”, și „Tehnocrația salvează România”, dar nu-mi imaginam vreodată că o să pot striga „Gelozia salvează România”. Pentru că, fraților, trebuie să recunoaștem: fără Bombonica, oricum am lua-o (pe situație, nu pe Bombonica!), Dragnea nu ajungea la mititica. Dacă n-o lăsa bagabontul sedusă și abandonată, ca să plece în explorarea bazinului amazoanei ăleia de douăj de anișori, Irinuca, mai dădea doamna Bombonica, slăvit să-i fie numele, totul din casă, la procurori? De ăia
Mai mult »Jurnalistul Dan Tăpălagă a venit cu o reacție rapidă după condamnarea la 3 ani și șase luni de închisoare a șefului PSD, Liviu Dragnea. „Un prim efect notabil este restabilirea încrederii în justiție, după o serie de achitări răsunătoare și un val de atacuri menite să o slăbească. Ce alte consecințe va avea condamnarea celui mai puternic om din România? Crește exponențial presiunea opiniei publice asupra lui Liviu Dragnea, pentru a demisiona atât din funcția de președinte al Camerei Deputaților, cât și din cea de lider PSD. Dragnea este de azi dublu infractor, dificil să
Mai mult »Fostul senator Dan Şova a fost condamnat miercuri de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul CET Govora, conform News.ro. Șova este acuzat că a primit 100.000 de euro mită pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură. Decizia luată de instanță este definitivă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut astfel decizia primei instanţe, care l-a condamnat pe Şova la trei ani de închisoare
Mai mult »Jurnalistul Dan Tăpălagă compară discursul secretarului de stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, Wess Mitchell pe tema combaterii corupției, cu cel al Victoriei Nuland, adjunctul secretarului de stat american pentru Europa și Eurasia pe timpul administrației Obama „A treia mare noutate este absența unor cuvinte-cheie în discursul despre justiție și lupta anticorupție. Pe lângă clasicele încurajări, asigurări de sprijin și lăudarea progreselor, au lipsit avertismentele dure adresate celor care doresc să slăbească instituțiile-cheie și legislația anticorupție. În toate discursurile Victoriei Nuland (adjunctul secretarului de stat american pentru Europa și Eurasia pe timpul administrației Obama)
Mai mult »