Premierul grec Alexis Tsipras a remaniat vineri seară Guvernul, în vederea accelerării implementării reformelor cerute de creditorii internaţionali. Astfel, Euclid Tsakalotos şi-a păstrat poziţia la conducerea ministerului de Finanţe. Tsakalotos este un negociator cheie al Atenei în relaţie cu creditorii internaţionali din UE şi FMI. Premierul l-a numit pe Dimitri Liakos la conducerea ministerului responsabil cu implementarea programului de reforme cerute de creditorii internaţionali. Anterior, Liakos a condus biroul economic al executivului elen. Grecia vrea să finalizeze curând implementarea unui pachet de reforme în domeniul fiscal şi în cel al muncii, tocmai pentru a se
Mai mult »Ministerul Educaţiei din Turcia a suspendat din funcţii 15.200 de profesori şi învăţători, atât din oraşe, cât şi de la ţară, acuzându-i că au legături cu grupul care a pus la cale tentativa de lovitură de stat de la sfârşitul săptămânii trecute. Totodată, Guvernul le-a cerut tuturor decanilor din facultăţi să demisioneze, conform AFP. Profesorii sunt acum anchetaţi pentru această acuzaţie vagă. Tot marţi, autoritatea audiovizuală din Turcia a suspendat licenţele de emisie pentru 24 de posturi de radio şi televiziune, pentru aceeaşi acuzaţie: că au legături cu Fethullah Gulen, conform agenţiei de stat Anadolu
Mai mult »Clericul musulman Fethullah Gulen, un inamic al preșdintelui Recep Erdogan care este exilat în SUA, a respins acuzațiile lansate de liderii Turciei cum că el s-ar afla în spatele loviturii de stat eșuate. Erdogan dăduse vina pe o „structură paralelă” pentru puci, făcând trimitere indirectă la Gulen, potrivit BBC. În schimb, Gulen a respins orice implicare în aceste evenimente și a condamnat în cei „mai duri termeni încercarea de lovitură de stat din Turcia”. Acesta conduce mișcarea globală Hizmen. Între timp, premierul turc Binali Yildirim a spus că 2.839 de soldați, inclusiv ofițeri cu rang
Mai mult »Cancelarul german Angela Merkel a propus crearea unor zone sigure pentru găzduirea refugiaților în interiorul Siriei, o măsură criticată de către ONU și grupurile pentru drepturile omului, potrivit Al Jazeera. Vorbind la o universitate in orașul turc Gaziantep, Merkel a cerut formarea unor „zone în care funcționează armistițiul și unde poate fi asigurat un nivel semnificativ de securitate”. Menținerea oamenilor care fug de război în partea siriană a graniței ar ajuta UE și Turcia, care găzduiește 2,7 milioane de refugiați sirieni, să reducă fluxul de refugiați spre Uniune. Merkel a vizitat tabăra de refugiați Nizip
Mai mult »Circa 50.000 de oameni au participat, astăzi, la Chișinău, la un marș unionist, cu ocazia marcării a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Adunarea a fost precedată de un congres al Sfatului țării, la care au participat 1.750 de delegați și câteva sute de oameni din București și din România. În discursurile de la congres, s-a cerut unirea cu România, unul dintre argumente fiind acela că DNA va putea acționa astfel și în țara vecină. Participanții la marș au salutat constituirea Sfatului Țării 2, forul reprezentantiv al unioniștilor din Republica Moldova, care
Mai mult »Ex-liderul politic al sârbilor bosniaci, Radovan Karadzic, a fost condamnat la 40 de ani de închisoare de către Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPIY). El a fost găsit vinovat în zece din cele 11 capete de acuzare, inclusiv pentru genocidul de la Srebrenica, dar și pentru crime de război și crime împotriva umanității. Karadzic, în vârstă de 70 de ani, a fost acuzat pentru fapte comise în timpul războiului din Bosnia, soldat cu peste 100.000 de morți și 2,2 milioane de persoane strămutate din calea luptelor între 1992-1995. La Srebrenica au fost uciși în
Mai mult »