Cronică de Cotroceni„, cartea Adrianei Săftoiu, fost purtător de cuvânt al lui Traian Băsescu în primul mandat, este una care va furniza muniţie detractorilor fostului şef de stat.

Cartea a fost lansată duminică la Bookfest iar autoarea spune despre opera sa că promovează un avertisment serios: e o greşeală să te îndrăgosteşti de politicieni.

adriana saftoiuNu e o carte care a început ieri, sau alaltăieri sau acum un an. E o carte care a început exact acum șapte ani de zile. Nu-i o carte de memorii, în sensul clasic al cuvântului memorii. E mai degrabă o mărturisire„, a spus Săftoiu (foto), conform Agerpres.

Acum şapte ani de zile, Adriana Săftoiu marca deja un an de la despărţirea (survenită în martie 2007) de funcţia de consilier prezidenţial şi om de bază al lui Traian Băsescu. O despărţire problematică, în care numele Elenei Udrea a fost invocat drept cauză chiar de Săftoiu.

Aşadar, adversitatea dintre cele două este indiscutabilă. Totuşi, cei care se aşteaptă să găsească în cartea Adrianei Săftoiu descrierea amănunţită a unor scene fierbinţi de adulter în biroul de la Cotroceni vor fi oarecum dezamăgiţi. Astfel de lucruri nu sunt spuse, ci doar sugerate, ce-i drept, destul de convingător.

Aşa se întâmplă, de pildă, în pasjul următor, care descrie o scenă produsă după plecarea oficială a Elenei Udrea din funcţia de şefă a Administraţiei Prezidenţiale. Plecată din funcţie fiind, Udrea era, totuşi, foarte prezentă în continuare la Palatul Cotroceni:

(…) Partea bună a faptului că Elena îl vizita aproape zilnic pe Preşedinte era că nu ne mai solicita după o anumită oră (…) Pe la şase seara m-a chemat la el în birou. Ea, îmbrăcată în roşu, cu o fustă mini provocatoare, atârnând de biroul lui. Niciun gest de a masca atitudinea neoficială şi nepotrivită locului. Elena m-a privit cu siguranţa femeii care poate sta la propriu pe biroul şefului…”

Săftoiu spune că prezenţa Elenei Udrea în biroul lui Băsescu era de domeniul evidenţei, chiar dacă nu toţi din anturajul preşedintelui ajungeau s-o vadă.

Se simte din ton, din felul în care ne vorbeşte. Nu sunt singura care remarcă această îmbăţoşare a lui în prezenţa ei. Pare un fel de curcan care îşi scutură mărgelele ca să atragă prada„, rememorează Adriana Săftoiu.

Dintre multele confesiuni ale fostei purtătoare de cuvânt, una merită o atenţie deosebită, pentru că dă o confirmare ideii că Udrea s-a aflat la originea multor demisii ale primilor consilieri din primul mandat al lui Traian Băsescu. Conform Adrianei Săftoiu, Udrea avea pretenţia de a „filtra” şi de a „limita” numărul celor care aveau acces direct la preşedinte.

Între cei vizaţi de „filtrul” Elenei Udrea se afla şi Andrei Pleşu.

Nu putem să intrăm toţi la Preşedinte‘, e opinia Elenei. În afara de consilierii prezidenţiali, cinci la număr, nu prea mai au acces alţi functionari din instituţie în cabinet. Încerc să exemplific: Adică, pentru dosarele pe extern, ar trebui ca Pleşu să îţi spună ţie ce conţine dosarul şi tu să îl prezinţi preşedintelui, nu consilierul în cauză’. ‘– Da, e o variantă’„, ar fi fost replica Elenei Udrea, conform celor scrise de Săftoiu.

Şi după demisia lui Pleşu de la Cotroceni, numele Elenei Udrea a fost invocat drept cauză în presa vremii.

Desigur, fiecare cititor îşi poate forma propria opinie asupra pertinenţei şi adevărurilor din volumul „Cronică de Cotroceni”.

De-a dreptul surprinzător este că o carte dură cu Elena Udrea, dar care nu-l menajează, în niciun caz, pe Traian Băsescu, este lăudată pe Facebook de unul dintre cei mai zeloşi „băsişti” – declarat ca atare – din presă: Robert Turcescu.

Postarea acestuia, după lansarea de duminică, de la Bookfest:

turcescuAm terminat de citit „Cronica de Cotroceni” scrisa de Adriana Saftoiu. Lasati la o parte orice umori, obsesii, fanatisme: e o lectura OBLIGATORIE! E scrisa excelent, are nerv, umor, tristete, picanterii din culisele politicii si, desigur, un portret subiectiv facut lui Traian Basescu, dar asumat si menit sa te puna pe ginduri. Din punctul meu de vedere, acest volum si cartea lui Cristian Sima „Marea Spovedanie a brokerului fugar” sint, de departe, evenimentele editoriale ale inceputului de an. Poate invata si PR-istii lui Iohannis cum se scriu carti care sa reziste in timp. Bravo, Adriana Saftoiu, felicitari Cristian Sima!

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (7 voturi, media: 3,29 din 5)
Se încarcă...

Articole similare

16 Responses to Cartea care îl zgâlţâie un pic pe Băsescu: Udrea, în fustă mini, pe birou

  1. […] cărții controversate despre culisele Palatului Cotroceni, Adriana Săftoiu, a făcut noi dezvăluiri despre modul în […]

  2. […] președinte Traian Băsescu a ținut să aducă explicații pentru dezvăluirile făcute de fostul său purtător de cuvânt, Adriana Săftoiu, în interviuri și în cartea […]

  3. Coca spune:

    Uitati-va la ea cum arata si cum se imbraca.Normal sa fii geloasa si invidioasa pe o femeie frumoasa si eleganta.Si mai uitati-va si ce barbat isi alesese ca partener de viata ,” un bou” ,care atunci cand vrea sa spuna ceva se poticneste la fiecare cuvant.Normal sa o deranjeze Basescu,care are o minte „brici”Eu am 72 de ani,dar n-as lua-o pe Saftoiu nici macar sluga in casa,pentruca este un om periculos,pe care-l vezi dupa uitatura.

  4. […] „amărâți” în ziua de azi • SUA au aflat de ce câştigă ISIS în Irak • Cartea care îl zgâlţâie un pic pe Băsescu: Udrea, în fustă mini, pe birou • DE CE n-are PNL guvern din umbră | CÂT de repede ar face liberalii un cabinet • […]

  5. maria spune:

    aceaasta ratata, saftoiu ar fi trebuit sa-si spuna memoriile ei atunci cind iesea de la imbre cu parul ciufulit iar barbacsu mergea la amanta, ei cam asta este saftoaica ratata si in politica si in viata ei privata, e usor sa-ti dai cu parerea despre altii iar tu care ai o familie destramata vii si spui din frustarile tale! hai sictir, fomisti! acum din vinzarea mizeriei tale poti minca si tu ceva mai binisor, ratato!!!

  6. moshu49 spune:

    fîs, ce se scrie pe aici ştiu de la … „Mondenii” 😉

  7. IONICAD spune:

    ESTE RUSINOS CA MAI SI SPUI CA AI FOST OMUL DE BAZA,AI FOST CIRCOTASA SI FRUSTATA ,INVIDIOASA PE CELELALTE FEMEI

  8. eugeni spune:

    Pufulete, ce indragostita sincer de preafrumosul elwis (sic) ?Vi se pare ca asta denota un discernamant? Sau mai degraba vorba aceea: „sa te fereasca Dumnezeu de furia femeii jignite”.
    PS. Faptul ca da din „casa” dupa ce a semnat un „NDA” (non-disclosure agreement) arata caitatile morale ale adulterei A. Saftoiu. Este irelevant daca minte sau nu. Cartea nu ar trebui sa fie cumparata.

    • Departamentul Politic spune:

      „Cartea nu ar trebui sa fie cumparata.” E un punct de vedere. Scandalul, însă, va favoriza vânzările, ca peste tot în lume. „NDA”-ul e normal la corporaţii . În instituţiile statului român, NDA-ul ar fi justificat de protejarea informaţiilor secret de stat sau de serviciu şi a chestiunilor ce ţin de siguranţa naţională. Amantlâcurile unui preşedinte, indiferent de meridian, n-au putut fi niciodată ferite de public printr-un NDA. Amintiţi-vă de Clinton sau, mai demult, de răposatul Kennedy.

      • dorian65 spune:

        Buna dimineata!
        Mi-am amintit de Bill Clinton dar ramane intrebarea in moia sfecla cine i-a zis lui Monicuta sa ,,fumeze” trabuc in genuchi sub masa? 😀 Monicuta a ,,fumat” din placere si asta reiese din presa vremi.
        Aha ca neica Bill si, poate ,Basescu au taiat din rugaciunea ,,Tatal nostru” cuvintele ,,nu ne duce pe noi in ispita ” precum Ponta dreptul de vot al diasporei si au pus accent pe ,,ne izbaveste de cel viclean”(DNA+presa) asta-i alta ciorba ca,de, sunt si ei oameni.

      • monica spune:

        sau de presedintii Frantei,o faceau si fac fara perdea,chiar si copii,nu asta este relevant in personalitatea politica a unui presedinte!

  9. maxxx spune:

    De ce ar fi cartea asta o lectura obligatorie? E o lucrare menita sa aduca foloase materiale si morale cuiva, caruia i s-a dat sansa de a lucra alaturi de Traian Basescu. Ma indoiesc de autenticitatea celor scrise in ea, deoarece nu este o cronica, ci a dezvaluire trecuta printr-un filtru personal. Nu sint sigur ca ceea ce autoarea considera a fi destul de important, pentru a fi trecut pe hirtie, este intr-adevar atit de important in realitate. Intentia declarata public, de a atrage atentia maselor sa nu se „indragosteasca” de politicieni si institutii este depasita de starea actuala a mentalului si civicului romonesc, care nu mai are nici preferinte, nici iluzii. Cronica de Cotroceni este doar o buna lectura pentru cei ce agreeaza publicatii de genul Spy, sau OK. Nu are nici valoare informativa, nici valoare istorica pentru generatiile ce vor urma.

  10. […] „amărâți” în ziua de azi • SUA au aflat de ce câştigă ISIS în Irak • Cartea care îl zgâlţâie un pic pe Băsescu: Udrea, în fustă mini, pe birou • DE CE n-are PNL guvern din umbră | CÂT de repede ar face liberalii un cabinet • […]

  11. dorian65 spune:

    Hai sa aruncam cu piatra!
    O fi imuiat si el tocul in calimara daca capacul la calimara nu era pus.Dracu stie!
    Acum cautam ce a facut omul Basescu?Vreau sa stiu cand apare cartea in care se spune si de cate ori isi regula sotia pe noapte ca,de,scorpionii sunt virili?

    • Departamentul Politic spune:

      Cartea va fi dezbătută după lectură sau chiar în absenţa lecturii. Va fi elogiată sau blamată. Autoarea va fi taxată drept frustrată sau eroină. Acesta este destinul autorilor care scriu cărţi ce relatează fapte din imediata apropiere a unor politicieni controversaţi. Nu se întâmplă doar la noi. Şi în alte părţi astfel de confesiuni generează controverse. La noi, în virtutea specificului local, disputele sunt doar mai murdare, asta-i tot.

      • dorian65 spune:

        Poate o cumpar cand vin in tara,sunt curios ce se spune acolo.
        Din ce s-a scris in postare se da de inteles ca relatia cu EU are si alte conotati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top