Ministrul de Interne Carmen Dan spune că a aflat cu ”stupefacție” că în majoritatea unităţilor din Poliţie se folosesc teste psihologice fără licenţă.

„Am aflat cu stupefacţie că în majoritatea unităţilor din Poliţia Română se folosesc teste psihologice fără licenţă. Deja aveam în transparenţă un proiect de ministru de modificare care reglementează această activitate, pentru că la finalul anului trecut, anterior acestui nefericit eveniment, ne-am gândit că avem nevoie de câteva modificări, în condiţiile în care anul acesta urmează să încadrăm în minister aproape 7.000 de oameni. Am transmis un avertisment foarte clar şi structurilor de protecţie internă şi de integritate să accentueze verificările pe care le fac pe linie de personal”, a spus ministrul, potrivit Agerpres.

În acest context, ministrul a spus că a solicitat deja chestorului Cătălin Ioniţă, cel care îl va înlocui pe fostul şef al IGPR Bogdan Despescu, să verifice fişele de cunoaştere pe care instituţiile din minister trebuie să le aibă, inclusiv la nivelul IGPR.

Totodată, Dan a avansat ideea ca şi şeful Serviciului Omoruri „să facă un pas în spate”.

Acest articol este proprietatea Pagina de Politică și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Articole similare

One Response to Carmen Dan: ”Am aflat cu stupefacţie că în majoritatea unităţilor din Poliţia Română se folosesc teste psihologice fără licenţă”

  1. dinu spune:

    ‘Neata cocoana, dupa un an de zile ai aflat si tu cuiul lui Pepelea, doamne cata prostie, mai secretarooooo, du-te mai acasa si spala vasele si rufele ca alte calitati nu ai, impostorii naibii, ati pus tara la pamant!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top